Metoda de corelare între calendarul european şi cel mayaş, veche de cinci decenii, este corectă

0

Deşi Apocalipsa mayaşă s-a dovedit (din fericire) doar un alt subiect de presă, un studiu asupra acum celebrului calendar mayaş confirmă că aceasta chiar a avut loc, într-un sens mai restrâns însă, doar asupra civilizaţiei maya şi s-a manifestat sub forma unor perioade prelungite de secetă, conform LiveScience.com.

În cadrul unui nou studiu, oamenii de ştiinţă au apelat la metode moderne pentru a examina comparativ calendarul mayaş cu cel european. Identificarea punctelor de coincidenţă dintre cele două calendare este importantă pentru că studiile cu privire la dispariţia civilizaţiei mayaşe identifică principala cauză în schimbările climaterice. Pentru a fi siguri că aceasta a fost într-adevăr cauza sfârşitului acestei civilizaţii, oamenii de ştiinţă au trebuit să încerce să găsească corespondenţe între calendarul european şi cel mayaş.

Analiza comparativă a celor două calendare nu este însă deloc uşoară. Calendarul mayaş nu este de fapt decât o înşiruire ciclică de zile, denumită „k’in”. Această înşiruire este compusă din cicluri de câte 20 de zile denumite „winal” sau „uinal” (luna mayaşă), care apoi sunt catalogate în cicluri de câte 360 de zile denumite „tuns” (anul mayaş). Astfel, 20 de „tuns” formează un „k’atun” de 7.200 de zile (aproximativ 20 de ani), iar 20 de „k’atun” formează un „b’ak’tun”.

Fiecare „b’ak’tun” are 144.000 de zile, adică aproape 400 de ani. Sfârşitul unui astfel de ciclu de 400 de ani a dus la speculaţiile panicarde cu privire la sfârşitul lumii în data de 21 decembrie 2012.

Calendarul mayaş în baza numărului 20 a fost uitat înainte ca primii exploratori spanioli să ajungă în Indiile de Vest în secolul XVI. Astfel, există foarte puţin referinţe istorice pe care am putea să le folosim pentru a corela calendarul mayaş cu cel european.

În anul 1905 un cercetător pe nume Joseph Goodman a propus o formulă matematică de conversie, completată ulterior şi de alţi oameni de ştiinţă şi denumită corelaţia GMT (Goodman-Martinez-Thompson). Această corelaţie se bazează pe câteva texte istorice dar şi pe date astronomice. În 1960, cercetători de la Universitatea din Pennsylvania au datat cu carbon doi buiandrugi din lemn recuperaţi de la Tikal, un fost mare oraş mayaş din Guatemala. Acest tip de datare se foloseşte de izotopi sau variaţiile moleculare din materialele organice pentru a le determina vârsta. În acest caz, analiza lor părea să confirme corelaţia GMT.

Tehnologia de datare a evoluat însă foarte mult în ultimele 5 decenii, iar arheologul Douglas Kennett de la aceeaşi universitate a dorit să se asigure că aceste date erau exacte.

„Atunci când încercam să înţeleg care este modul în care schimbările climatice au dus la prăbuşirea imperiului mayaş, am început să mă întreb cât de exactă a fost corelarea celor două calendare folosind această metodă”, a precizat Kennett.

Pentru a răspunde la această întrebare, Kennett şi colegii săi au redatat o astfel de bârnă din lemn ce a fost datată în prealabil ca aparţinând perioadei 695 – 712 d.Hr. Ei s-au folosit de cele trei inele de creştere ale lemnului, încă vizibile în structura bârnei, precum şi de o tehnică modernă de radiodatare. Rezultatul a fost perioada 658 – 696 A.D, rezultat care confirmă estimările iniţiale ale corelaţiei GMT.

Acest studiu a fost publicat în ultimul număr al revistei Scientific Reports.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.