Ministrul Lucia Varga: Noul cod silvic va fi depus la guvern într-o lună

0

Noul cod silvic va fi propus, în cel mult o lună, spre aprobare Guvernului, a declarat vineri, 12 aprilie, ministrul Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, Lucia Varga, la Conferinţa regională ‘Arhitectura transfrontalieră a construcţiilor’.

Întrebată care este cel mai important obiectiv al mandatului său, Lucia Varga a spus că doreşte să pună „ordine în pădurile României şi să nu se mai fure”.

„Pentru acest lucru avem în dezbatere codul silvic. (…) Am informaţii că sunt tăieri necontrolate şi defrişări nepermise de pădure chiar cu complicitatea unor angajaţi de la inspectoratele silvice. Avem două direcţii de acţiune: controale şi codul silvic’, a spus Lucia Varga.

Ea a precizat că primele controale se vor face chiar la cei care trebuie să facă controale, adică la inspectoratele silvice, în prezent având loc la Ploieşti, efectuat de reprezentanţi ai ministerului.

Pe de altă parte, prin dezbaterea publică ce se derulează în prezent la nivelul întregii ţări, trebuie modificat cadrul legislativ, deoarece actualul cod silvic este ‘permisiv, nu impune sancţiuni drastice pentru furtul de lemn, nu stabileşte reguli clare de administrare a pădurilor şi nu asigură o gestionare a micilor proprietăţi, peste 500.000, nepăzite, la îndemâna hoţilor’.

‘În cel mult o lună, proiectul codului silvic va fi depus la guvern spre aprobare’, a mai adăugat Varga.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.