O scrisoare a lui Francis Crick, câştigător al Premiului Nobel, a fost adjudecată cu 6 milioane de dolari

0

O scrisoare a britanicului Francis Crick, în care câştigătorul Premiului Nobel pentru Medicină în 1962 îi povestea fiului său de 12 ani despre descoperirea structurii ADN, a fost adjudecată miercuri, la New York, cu 6 milioane de dolari, de trei ori mai mult decât estimarea iniţială, relatează Le Point.

Scrisoarea biologului fusese estimată între 1 şi 2 milioane de dolari de casa de licitaţie Christie’s.

‘Jim Watson şi cu mine am făcut probabil o descoperire foarte importantă’, îi scria la începutul scrisorii Crick fiului său aflat la internat, explicând că au ‘construit un model al structurii acidului dezoxiribonucleic (ADN). ‘Este foarte frumoasă’, adaugă el, desenând şi o schiţă a acesteia. ‘Altfel spus, credem că am găsit mecanismul de copiere prin care viaţa capătă viaţă’, adaugă el în scrisoarea de şapte pagini datată 19 martie 1953.

‘Înţelegi că suntem extrem de entuziaşti. Citeşte cu atenţie ca să înţelegi. Când vii acasă, îţi vom arăta modelul’, mai scrie omul de ştiinţă.

Crick, alături de James Watson şi Maurice Wilkins, a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 1962 pentru descoperirea structurii în dublă elice a ADN-ului, precum şi medalia Copley în 1975. Moştenitorii săi au hotărât să vândă şi medalia, având ca preţ de pornire suma de 250.000 dolari, la Heritage Auctions din New York, unde urmează să fie vândută joi, alături de alte amintiri, printre care şi bluza sa de laborator. Iniţialele sale şi data primirii Premiului Nobel sunt gravate pe spatele medaliei. Licitaţia mai cuprinde şi diploma de două pagini şi cecul de aproape 86.000 coroane daneze acordate odată cu premiul. O parte din suma rezultată din vânzarea la licitaţie va fi destinată cercetării ştiinţifice, îndeosebi centrului de cercetări al Institutului ‘Francis Crick’, ce urmează să se deschidă la Londra, în 2015.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.