Antonescu: Nimeni din PNL nu a exercitat vreo influenţă asupra fostului ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru

0

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri, că declaraţia preşedintelui Traian Băsescu privind faptul că fostul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru ar fi fost influenţată de liberali sau de Dan Voiculescu reprezintă o „mare minciună”.

„Amendez afirmaţia profund mincinoasă, profund nedreaptă a domnului Băsescu de ieri (joi – n.r.) şi nu numai de ieri, dar ieri foarte explicit, cum că Mona Pivniceru a fost apropiată sau sub influenţa PNL sau a lui Dan Voiculescu. Este o mare minciună. Din puţinele lucruri pentru care pot garanta (…), inclusiv pentru dl. Vlasov, şi pentru oricare membru din ţara aceasta al PNL este că nimeni nu a exercitat vreo influenţă, nici nu a încercat să facă asta pe lângă Mona Pivniceru, ca ministru al Justiţiei”, a declarat Antonescu, vineri seară, la B1 tv.

Potrivit lui Antonescu, Mona Pivniceru a încercat să rezolve problema numirii şefilor Parchetelor după modelul convenit cu Comisia Europeană.

„Eu însumi i-am spus doamnei Mona Pivniceru, în momentul în care această chestiune (a numirii procurorilor – n.r.) a fost discutată: ‘Ce se întâmplă cu chestiunea asta? Pentru că trebuie să încercăm să o rezolvăm, pentru că primul la mutare eşti tu, ca ministru al Justiţiei. Facem procedurile. Totuşi, dacă aceste proceduri durează foarte mult, chiar nu-ţi poţi asuma ca ministru al Justiţiei, ca magistrat care vii din lumea aceea, să găseşti în ţara asta doi procurori despre care să nu poată să spună nimeni că sunt ai lui Băsescu, sau ai lui Ponta sau ai lui Antonescu sau ai lui Vlasov?’ (…) Şi doamna Pivniceru a spus foarte clar ‘nu, eu aşa am convenit cu cei de la Comisie (Comisia Europeană – n.r.), aşa fac’ Vorba proverbului citat de domnul Gray (Mark Gray, purtător de cuvânt al CE – n.r.) , doamna Pivniceru convenise să nu verse laptele. Şi a preferat să plece decât să verse laptele”, a adăugat Antonescu.

Şeful Senatului a menţionat că premierul Victor Ponta a preferat, ca ministru interimar al Justiţiei, să-şi asume numirile procurorilor, iar el nu a dorit să insiste pe respectarea procedurilor convenite cu CE.

„Dreptate, până la urmă, se pare că nu a avut doamna Pivniceru decât în faţa propriei conştiinţe, că altfel înţeleg că laptele vărsat nu merită plâns foarte mult. Merită să fii o ţară care să-ţi estimezi foarte bine deficienţele, în primul rând, să-ţi respecţi angajamentele şi să nu ajungă niciodată în situaţia în care să ţi se prescrie principii şi, după aceea, când ele se încalcă, să ţi se povestească proverbe”, a adăugat Antonescu

Joi seară, preşedintele Băsescu a declarat într-o emisiune televizată că premierul Victor Ponta a procedat corect faţă de el în privinţa numirii procurorilor, criticând, în acelaşi timp, prestaţia Monei Pivniceru la Ministerul Justiţiei.

„Cum am fi arătat cu o ţară în care preşedintele şi Guvernul nu se înţeleg pe procurori? Am fi arătat groaznic. În al doilea rând, nu pot să nu vă spun că n-aş fi vrut ca un ministru al Justiţiei aflat sub influenţa unor grupuri – liberal şi Voiculescu -, cum a fost dna Pivniceru. N-aş fi vrut să intru în acea luptă de uzură şi am preferat ca deciziile să le ia un prim-ministru care ştie la fel de bine ca şi mine în ce situaţie suntem”, a spus Traian Băsescu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.