Constantin: Ambiţia celor de la Agenţia de Plăţi este ca în acest an să contracteze 110% din fondurile avute la dispoziţie

0

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat luni, 15 aprilie,  că pentru a se realiza o bună absorbţie a fondurilor derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, anul acesta ar trebui contractate 110% din fondurile puse la dispoziţie.

‘Anul 2013 este anul până la sfârşitul căruia va trebui să semnăm toate contractele de finanţare pentru sumele pe care le avem la dispoziţie în 2007 -2013. 8,1 miliarde de euro vor trebui contractate cu beneficiarii care au depus proiecte de finanţare. În 2013 nu vom mai avea foarte multe sesiuni de proiecte dar va trebui să ne concentrăm pe a absorbi aceşti bani. Din acest motiv propunerea pe care am avut-o şi ambiţia pe care o au cei de la Agenţia de Plăţi este ca în acest an să contractăm 110% din fondurile pe care le-am avut la dispoziţie încât să ne asigurăm că până la sfârşitul anului 2015, până când trebuie să tragem toţi banii europeni, să nu avem niciun euro care se întoarce la Comisia Europeană’, a declarat Constantin.

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a declarat că banii care vor fi alocaţi pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 vor fi mai puţini, respectiv 7,2 miliarde euro.

La începutul acestei luni, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat,  că o primă variantă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 ar trebui să fie gata până în luna septembrie, deşi încă nu a fost finalizată licitaţia pentru desemnarea consultantului care va scrie programul, iar procesul este în întârziere.

PNDR este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR din fonduri europene a fost de opt miliarde de euro pentru perioada 2007 – 2013.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.