Manolis Glezos, un simbol naţional al Greciei, îl acuză pe ministrul german de finanţe de ”analfabetism istoric”

0

Manolis Glezos, cel care la 31 mai 1941 a dat jos steagul nazist de pe Acropole şi care de atunci a devenit un simbol naţional al Greciei, a criticat guvernul elen pentru politica ‘slabă’ şi ‘oportunistă’ şi pentru incapacitatea acestuia de a ridica problema datoriei pe care Germania o are faţă de Atena.

Criticile sale l-au vizat în acelaşi timp şi pe ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, pe care, în aceeaşi problemă a datoriilor Germaniei faţă de Grecia, l-a acuzat de ”analfabetism istoric”.

Într-un interviu recent pentru cotidianul Die Welt, Manolis Glezos /90 de ani/ a declarat că ‘suma datoriilor Germaniei faţă de Grecia se ridică la cel puţin 162 de miliarde de euro /fără a lua în calcul şi dobânzile/”. ”Această sumă a fost stabilită de o comisie interaliată în 1946. 108 miliarde reprezintă pagubele pricinuite infrastructurii ţării de către ocupaţia germană şi 54 miliarde reprezintă împrumuturile forţate pe care Grecia a fost nevoită să le acorde celui de-al Treilea Reich şi care nu au fost returnate”, a precizat Glezos.

În acelaşi interviu, citat de agionoros.ru, Manolis Glezos a afirmat că naziştii au scos din Grecia cele mai valoroase monumente de artă antică, o problemă care de asemenea nu este pusă.

Ca răspuns la cele afirmate de Glezos, ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat, conform aceleiaşi surse, că Grecia nu trebuie să se aştepte la niciun fel de compensaţii sau reparaţii din partea Germaniei.

Comentând afirmaţiile ministrului german, Manolis Glezis l-a acuzat pe acesta de ”analfabetism istoric”. ”Dl Schaeuble şi-a demonstrat analfabetismul său istoric. Prin declaraţia sa, el a arătat totala sa necunoaştere a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial. El este şi un ingrat, pentru că nu recunoaşte contribuţia importantă a poporului grec la eliberarea Europei”, a declarat Glezos.

Legat de afirmaţiile ministrului german, ziarul Tagesspiegel a analizat amploarea pagubelor pricinuite Greciei de ocupaţia germană. ”Nici o altă ţară ocupată de Germania nu a suferit precum Grecia. 130.000 de femei şi copii au fost ucişi ca act de răzbunare pentru acţiunile partizanilor. Zeci de mii de oameni au murit de foame. 50% din infrastructură şi 50% din potenţialul industrial al ţării au fost distruse”, scria Tagesspiegel.

Vocea lui Manolis Glezos este una cu autoritate în Grecia datorită actului său de sfidare din timpul războiului, în urma căruia s-a ales cu o condamnare la moarte în absenţă din partea naziştilor. Şi-a petrecut 16 ani de viaţă în închisoare sau în exil. Deputat din partea principalul partid grec de opoziţie, Syriza /stânga radicală/, el rămâne un parlamentar influent la cei 90 de ani ai săi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.