OPSPI: Decizia ca Romgaz şi Transgaz să aibă sedii în Bucureşti, susţinută şi de băncile de investiţii

0

Romgaz şi Transgaz vor avea la Bucureşti sedii comerciale, unde urmează să funcţioneze doar partea de conducere corporativă a celor două companii, legată de activităţile de strategie, marketing, relaţii internaţionale şi relaţii instituţionale, inclusiv cu autorităţile de reglementare în domeniu, a anunţat şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Gabriel Dumitraşcu.

„Înfiinţarea unor sedii secundare ale societăţilor în Bucureşti reprezintă o etapă firească în contextul strategiei de dezvoltare şi internaţionalizare a activităţilor celor două companii”, arată, în documentul datat vineri, 13 aprilie, şeful OPSPI.

Potrivit acestuia, la sediile de la Bucureşti ale celor două companii, urmează „să funcţioneze o parte din conducerea corporativă Romgaz şi Transgaz.”

„Activitatea operaţională a celor două companii se va desfăşura în continuare la Mediaş, cu menţinerea sucursalelor şi a tuturor punctelor de lucru existente, fără a exista un impact asupra bugetului local, autorităţile locale beneficiind, în continuare, de aceste fonduri, la Bucureşti urmând să funcţioneze doar partea de conducere corporativă a celor două companii, legată de activităţile de strategie, marketing, relaţii internaţionale şi relaţii instituţionale, inclusiv cu autorităţile de reglementare in domeniu”, explică Gabriel Dumitraşcu.

Şeful OPSPI subliniază că inclusiv băncile de investiţii cu reputaţie internaţională susţin înfiinţarea de sedii în Bucureşti, ale Romgaz şi Transgaz.

„Această abordare a fost analizată pe baza obiectivelor strategice, pe termen lung, stabilite în cadrul strategiilor de dezvoltare a celor două companii şi a fost susţinută inclusiv de băncile de investiţii cu reputaţie internaţională, care asigură activitatea de intermediere în cadrul ofertelor publice pe care le derulează aceste companii, de către investitori şi, nu în ultimul rând, de participanţii la procedura de selecţie administratori profesionişti, derulată in conformitate cu cerinţele OUG 109/2O11 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice”, a mai spus şeful OPSPI.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, instituţie subordonată Ministerului Economiei, mizează pe o eficientizare a relaţiilor cu investitorii, prin crearea de noi sedii Romgaz şi Transgaz la Bucureşti.

„Scopul acestei măsuri este acela de a eficientiza relaţiile cu investitorii, cu instituţiile şi autorităţile centrale ale statului care reglementează domeniul de activitate al acestor operatori economici, de a aborda o nouă strategie de promovare şi consolidare a operaţiunilor celor două companii, precum şi de dezvoltare a relaţiilor internaţionale pe care cele două companii urmează să le dezvolte în actualul cadru strategic internaţional”, menţionează Şeful OPSPI.

Un alt obiectiv al înfiinţării unor reprezentaţii comerciale la Bucureşti, „va fi o posibilă implicare superioară a conducerii companiilor, în proiectele viitoare – parteneriate strategice”. Aici, Şeful OPSPI urmăreşte „pătrunderea Romgaz şi Transgaz pe alte pieţe, participarea Romgaz şi Transgaz la licitaţii organizate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru exploatarea fondului geologic naţional”.

Gabriel Dumitraşcu îi linişteşte pe cei 6.500 de angajaţi ai Romgaz, dând asigurări că, „înfiinţarea unui sediu secundar se face conform prevederilor Legii 31/1990, printr-o Hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, şi nu presupune disponibilizări de personal, conducerea societăţilor funcţionând la sediul social al companiilor.”

În timp ce OPSPI dă asigurări că angajaţii şi cele două companii nu vor avea de suferit, liderul sindical de la Romgaz Mediaş, Ioan Stancovici a anulat sâmbătă, întâlnirea dintre sindicalişti, autorităţile locale şi parlamentarii sibieni, fiind convins că „problemele salariaţilor sunt în curs de rezolvare”.

Stoicovici a explicat că a renunţat la dialogul de sâmbătă deoarece consideră că ‘problemele salariaţilor din cadrul SNGN Romgaz sunt în curs de rezolvare în luna aceasta, de către conducerea societăţii, Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a acţionarilor, în modul cel mai avantajos pentru aceştia, conform unui un document adresat invitaţilor la întâlnirea de sâmbătă, datat vineri, 12 aprilie 2013.

În schimb, fostul ministru al Economiei, senatorul PDL Ion Ariton, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că îşi menţine declaraţia făcută în 4 aprilie, când l-a acuzat pe ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă, că nu urmăreşte decât să-şi „facă campanie” în perspectiva regionalizării, cu măsurile legate de ROMGAZ.

„Din păcate, ministrul delegat şi şef al PSD Braşov profită de funcţia guvernamentală, pentru a fi remarcată public poziţia sa anti-sibiană, în viitoarea regionalizare administrativă a României. Primul demers s-a referit la eventuala mutare a sediului Romgaz de la Mediaş, la Bucureşti, mizând pe diminuarea potenţialului economic al judeţului Sibiu, în perspectiva competiţiei cu Braşovul, în alegerea viitoarei capitale a regiunii Centru”, a declarat Ariton.

Premierul Victor Ponta a precizat joi, la Palatul Parlamentului, că cele două companii trebuie să aibă o structură la Bucureşti, dar angajaţii şi taxele locale rămân la Mediaş.

„Angajaţii rămân la Mediaş. Romgaz şi Transgaz au intrat într-o asociere cu mari companii. Transgaz este, în aceste zile, la acea operaţiune de vânzare pe bursă a unui număr de acţiuni. Deci, practic, devin amândouă companii nu doar naţionale, ci şi cu implicare regională şi e foarte clar că trebuie să aibă o structură în Bucureşti. Nu putem fiecare să apucăm ceva din ţara asta şi să o ducem la noi, ‘haide, gazul este al Mediaşului’. Nu. Gazul este al ţării. Sigur că toţi angajaţii rămân la Mediaş, taxele locale rămân la Mediaş, dar nu e gazul Mediaşului, e gazul ţării. (…) Eu repet: pentru Mediaş nu se ia niciun om, eventual câţiva directori de acolo şi nu se schimbă nicio taxă locală. Toate taxele rămân acolo”, a afirmat joi, Victor Ponta, la Palatul Parlamentului.

Disputele sunt nu numai pe tema gazului ci şi în jurul deciziilor ministrului Niţă, care iniţial a declarat, pentru AGERPRES, că mută la Bucureşti conducerile centrale ale Romgaz şi Transgaz, după care a revenit şi a afirmat că înfiinţează sedii secundare pentru aceste companii, în Capitală.

Inclusiv preşedintele României, Traian Băsescu s-a pronunţat pe acest subiect, afirmând joi, că, „mutarea Romgaz la Bucureşti, ar fi o prostie”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.