Directorul general al CFR SA, Dimitris Sophocleous, a demisionat

1

Adunarea Generală a Acţionarilor CFR SA a respins luni planul de administrare revizuit, în aceste condiţii calitatea Consiliului de Administraţie încetând de drept.

 Directorul general al companiei, Dimitris Sophocleous, şi-a dat demisia, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Oana Brânzan.

Din Consiliul de Administraţie al CFR fac parte Lucian Isar (preşedinte), Enache Jiru, Sophocleous Dimitris, Dănuţ – Leonard Sandu şi Florian Raimund Kubinschi, membri.

Planul de administrare a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR a fost depus pe 8 aprilie în formă revizuită, după ce, în şedinţa din 3 aprilie, membrii Adunării Generale a Acţionarilor au solicitat ajustări. Termenul limită pentru depunerea documentului în formă revizuită a fost 8 aprilie 2013, urmând ca acesta să intre în dezbaterea Adunării Generale a Acţionarilor.

„Ieri (luni – n.r.) am depus la AGA forma revizuită a planului de administrare. (…) În ceea ce priveşte data la care va avea loc şedinţa AGA pentru aprobarea planului, noi am cerut întâlnirea AGA conform ordinului ministerial, la şapte zile lucrătoare. Atunci trebuie să se întâlnească AGA şi să decidă într-un fel sau altul. Dacă nu va fi aprobat, în virtutea a ceea ce este menţionat în ordonanţa 109, practic, Consiliul de Administraţie se consideră suspendat”, preciza, pe 9 aprilie, Lucian Isar, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, planul de administrare reprezintă, practic, un set de măsuri investiţionale, operaţionale şi de transformare, menite să ajungă la un set de obiective agreate atât cu conducerea Ministerului Transporturilor, cât şi cu finanţatorii internaţionali.

„Planul este corelat atât cu masterplanul, cât şi cu proiectele de dezvoltare, cu acordurile internaţionale, cu împrumutul semnat în decembrie cu BERD. Include practicile de bună guvernanţă promovate de OECD şi de acordul semnat între MT şi Banca Mondială şi, bineînţeles, îşi expune şi propria contribuţie din punctul de vedere al corelării tuturor elementelor promovate în trecut şi practicile de bună guvernanţă”, a explicat Isar.

Directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Dimitris Sophocleous, a declarat, pe 4 aprilie, că membrii Adunării Generale a Acţionarilor i-au cerut în şedinţa de pe 3 aprilie să aducă ajustări planului de administrare.

”Planul de management a fost aprobat de Consiliul de Administraţie al CFR. Planul de administrare este în minister spre examinare şi aprobare. Ieri a fost AGA a companiei. Membrii AGA au hotărât că trebuie să facem nişte ajustări la planul de administrare. Trebuie să începem procedura de ajustare, de schimbare la planul de administrare. Trebuie să vă spun că nici până astăzi nu ştiu exact ce fel de schimbări sau ajustări vor. O să comunic cu ei să înţeleg exact ce era în planul de administrare care nu era suficient pentru ei”, a declarat, atunci, Sophocleous.

Acesta a precizat că speră ca, după ajustare, planul să fie aprobat şi că, dacă nu îl aprobă, atunci, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, trebuie să renunţe la funcţie.

Dimitris Sophocleos a fost numit director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR pe 14 ianuarie 2013.

Consiliul de Administraţie al CFR l-a numit pe Sophocleos în funcţia de director general al companiei în conformitate cu prevederile art.35 (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.109/30.11.2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Dimitris Sophocleos are 46 de ani, este cetăţean grec-cipriot, de profesie economist, fiind calificat parţial ca auditor, în Anglia.

Experienţa profesională acumulată în cei 25 de ani de activitate, în domenii precum audit, shipping, telecomunicaţii şi farmaceutic, l-a propulsat şi în ierarhia unor companii de stat şi companii publice din România, precum Romtelecom şi AD Pharma, unde a deţinut funcţia de director financiar executiv.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. pp spune

    Liber la angajari, bravo liberalilor

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.