DRPCIV: Înmatriculările de vehicule noi, în scădere cu peste 26% în martie

0

Numărul înmatriculărilor de vehicule noi a continuat să scadă pentru a treia lună consecutiv, în martie fiind consemnate 5.079 de unităţi, mai puţine cu 26,08% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, arată statistica Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicată marţi.

Din totalul înmatriculărilor noi, cifre pozitive sunt consemnate în dreptul motocicletelor şi mopedelor (115 unităţi, +30,68%), semiremorcilor (160 unităţi, +8,84%) şi al vehiculelor comerciale până la 3,5 tone (autoutilitare) – LCV (716 unităţi, +0,70%).

În ceea ce priveşte înregistrările în evidenţele poliţiei a autoturismelor noi, în martie acestea au fost în scădere cu 32,19%, până la 3.324 unităţi.

Cea mai vândută marcă auto a continuat să fie, în martie, Dacia, cu 941 de unităţi (în scădere cu 18,81% faţă de martie 2012), urmată de Volkswagen – cu 391 unităţi (-34,62%), Skoda – 307 unităţi (-26,73%) şi Hyundai – 207 unităţi (+8,38%).

Conform datelor DRPCIV, în martie 2013, cele mai rare mărci nou înmatriculate au fost JEEP (şase exemplare), Alfa Romeo, Jaguar, Lancia şi Subaru (câte două unităţi), respectiv Bentley, Daewoo şi Infiniti (câte o unitate).

La sfârşitul anului trecut, parcul auto naţional era de 4.485.148 unităţi, din care 31,6% aparţinea mărcii Dacia, urmată de mărcile germane Volkswagen şi Opel, potrivit datelor oficiale ale DRPCIV.

Practic, în intervalul 2008-2012, s-a înregistrat o creştere de 27% a parcului auto din România, media anuală fiind de 6%.

Din totalul consemnat, mai mult de jumătate dintre maşini (55%) erau mai vechi de 10 ani, în paralel observându-se un proces de învechire continuă a parcului auto (de la 10 la 12 ani). Oraşul cu cele mai multe maşini mai vechi de zece ani în parcul auto este Bucureşti, cu peste 400.000 de unităţi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.