Peste 70 de mărci de vin, inclusiv din România, vor participa la VinoBalkanika 2013

0

Peste 70 de mărci de vin vor participa la competiţia VinoBalkanika 2013, ce va avea loc între 17 şi 19 aprilie în oraşul bulgar Veliko Tarnovo, a anunţat agenţia municipală de turism Ţarevgrad Tarnovo, informează luni BTA. România se numără printre ţările expozante şi este reprezentată şi în juriul concursului.

Sunt expuse vinuri albe, roşii şi spumante din Bulgaria, Macedonia, Grecia, Turcia şi România. Este prevăzută şi o degustare de vinuri din România şi Turcia obţinute din soiuri de viţă de vie de la Marea Neagră.

Evenimentul are ca obiectiv ameliorarea cunoaşterii unor tipuri de vinuri, încurajarea producţiei şi a consumului de vin, precum şi facilitarea schimbului cultural între statele din regiune şi diferite state din UE.

Competiţia – aflată la cea de-a treia ediţie – este organizată de Uniunea Enologilor din Bulgaria împreună cu Hadji Nikoli Inn şi va avea loc în cadrul Expoziţiei internaţionale de turism cultural. Vinurile prezentate sunt obţinute din soiuri de struguri tipice Balcanilor şi Regiunii Mării Negre.

Juriul internaţional al competiţiei este format din enologi din Bulgaria, Macedonia şi România, precum şi ziarişti de la publicaţii specializate. Câştigătorii vor fi anunţaţi, în cadrul unei ceremonii, la 19 aprilie.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.