Ritmul de topire al gheţii antarctice în vara australă este mai rapid decât în ultimul mileniu

0

Volumul de topire al gheţii din anumite părţi ale Antarcticii, în perioada de vară australă, a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 1.000 de ani, conform unui anunţ făcut luni de cercetători britanici şi australieni, transmite Reuters.

Cercetători de la Australian National University şi din cadrul programului British Antarctic Survey au analizat mostre de gheaţă care prezintă dovezi conform cărora rata de topire a gheţii pe timpul verii este de 10 ori mai intensă în ultimii 50 de ani faţă de situaţia de acum 600 de ani.

„Este o dovadă clară a faptului că mediul şi clima se schimbă în această parte a Antarcticii”, a precizat Nerilie Abram, coordonatoarea acestui studiu.

Abram şi echipa ei au forat în gheaţă, pe insula James Ross (în apropierea vârfului nordic al peninsulei antarctice), până la adâncimea de 364 de metri, pentru a analiza variaţiile istorice de temperatură şi a le compara cu nivelurile prezente de topire a gheţii pe timpul verii, înregistrate în regiune.

Echipa coordonată de Abram a descoperit că, în timp ce media temperaturilor a crescut gradual cu 1,6 grade Celsius de-a lungul a 600 de ani, rata de topire a gheţii a fost mai intensă în ultimii 50 de ani.

„Odată ce clima ajunge la acel nivel al temperaturilor ce începe să depăşească pragul de îngheţ, ritmul de topire al gheţii este foarte sensibil la orice altă creştere a temperaturii ce s-ar mai putea produce”, a precizat ea.

Acest studiu a fost publicat în ultimul număr al revistei Nature Geoscience.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.