Acţionarii Alpha Bank au aprobat planul de recapitalizare de 4,57 miliarde de euro

0

Acţionarii Alpha Bank, al treilea mare grup bancar din Grecia, au aprobat marţi planul de recapitalizare de 4,57 miliarde de euro (şase miliarde de dolari), pentru îmbunătăţirea solvabilităţii şi evitarea naţionalizării, transmite Reuters.

Alpha devine astfel prima mare bancă elenă care obţine aprobarea acţionarilor pentru a continua planurile de majorare a capitalului. Primele patru bănci din Grecia, inclusiv Alpha, au nevoie de 27,5 miliarde de euro pentru majorarea capitalului, după ce au înregistrat pierderi în urma programului de restructurare a datoriilor Greciei şi a creşterii creditelor neperformante, pe fondul recesiunii prelungite.

Băncile elene, care sunt recapitalizate cu fonduri din pachetul de asistenţă financiară, au cerut atenuarea condiţiilor impuse în schimbul planului de recapitalizare şi extinderea până la sfârşitul lunii aprilie a termenului limită pentru implementarea planului.

Băncile din Grecia trebuie să obţină din sectorul privat cel puţin 10% din emisiunea de noi acţiuni pentru a nu trece sub controlul statului. Necesităţile de capital ale Alpha se ridică la 4,571 miliarde de euro, conform estimării Băncii Centrale a Greciei.

‘Majorarea capitalului este cheia pentru ca banca să devină mai puternică şi să rămână privată’, a afirmat preşedintele Alpha, Yannis Costopoulos, la Adunarea Generală a Acţionarilor.

Planul Alpha include o emisiune de acţiuni cu drept de subscriere de până la 457,1 milioane de euro şi emiterea de acţiuni noi pentru a obţine până la 92,9 milioane de euro. Aceste acţiuni vor fi plasate prin intermediul investitorilor instituţionali.

Dacă Alpha reuşeşte să obţină de pe piaţă minim 10% din capitalul de care are nevoie, restul de 4,113 miliarde de euro va fi furnizat de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) în schimbul unor acţiuni noi cu drepturi de vot restricţionate.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.