În atentatul de la Boston ar fi fost folosite bombe artizanale, nu explozivi militari

0

Exploziile care au îndoliat luni Maratonul de la Boston ar fi fost provocate de bombe artizanale plasate pe sol alături de bile de oţel sau cuie pentru a spori pagubele, acestea fiind probabil puse în oale sub presiune – este ipoteza enunţată după primele mărturii şi constatări ale anchetei, relatează AFP şi Associated Press.

Puterea celor două bombe, a căror explozie a avut un suflu relativ slab, pare să înlăture posibilitatea folosirii de explozivi militari, cum ar fi C4 sau Semtex, foarte puternici şi greu de procurat. De asemenea, un oficial european din domeniul securităţii a declarat că primele indicii par să excludă posibilitatea unui atentat sinucigaş.

Potrivit anchetatorilor, ar putea fi vorba despre bombe artizanale uşor de transportat. Numeroase atentate din ultimii ani au fost comise cu bombe TATP (triperoxid de triacetonă), denumite şi ‘bombe tub’. TATP-ul poate fi realizat cu ajutorul unor produse uşor de găsit, precum apa oxigenată sau amoniacul.

O astfel de bombă a fost folosită de autorii atentatelor de la Londra pe data de 7 iulie 2005 şi de britanicul care pe 22 decembrie 2001 a încercat cu explozivi ascunşi în pantofi să provoace o deflagraţie la bordul unui avion ce zbura pe ruta Paris – Miami.

FBI-ul şi poliţia au refuzat deocamdată să ofere detalii despre evoluţia anchetei sau să vorbească despre posibilii suspecţi. Şeful filialei FBI din Boston a declarat că ancheta declanşată în acest caz va merge ‘până la capătul Pământului’ pentru a găsi vinovaţii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.