Investiţia de extindere a Secţiei de transplant medular de la Institutul Clinic Fundeni se ridică la 800.000 de euro

0

Secţia de transplant medular de la Institutul Clinic Fundeni a fost modernizată şi extinsă, investiţia fiind de 800.000 de euro, fondurile fiind rezultate din campania ‘Cifrele înseamnă viaţă’ derulată în decembrie 2011 prin asociaţia Salvează Vieţi.

Lucrările au inclus creşterea numărului de camere sterile pentru compartimentul de adulţi de la 7 la 11, schimbarea centralei care gestionează sistemul de presiune pozitivă, precum şi construcţia şi dotarea a 6 camere sterile pentru copii.

„Până în prezent, activitatea de transplant medular de la Institutul Clinic Fundeni depăşeşte 450 de proceduri efectuate. Mulţumită noilor camere sterile, dintre care 4 sunt deja active, de la începutul anului au fost realizate un număr record de 44 de proceduri de auto şi allotransplant. În funcţie de tipul de procedură, cele 10 noi camere sterile ne vor permite să efectuăm până la 170 de transplanturi anual’, a declarat dr. Alina Tănase, director medical al Institutul Clinic Fundeni.

Managerul instituţiei, dr. Carmen Orban, a spus că anul acesta a primit mai puţini bani ca anul trecut pentru transplant, însă are promisiunea că se vor mai primi alte sume la rectificarea bugetară.

Pentru toate tipurile de transplant care se efectuează aici, respectiv, hepatic, medular, rinichi şi laboratorul HLA (care determină compatibilitatea) suma primită este de 20.221.000 lei.

„Modernizarea centrului de la Institutul Clinic Fundeni este încă un pas în demersul nostru de a îmbunătăţi condiţiile de tratament pentru bolnavii de cancer din România. În decembrie 2012 am inaugurat la Timişoara primul Centru de Excelenţă în tratarea cancerului la copii din România, iar următoarea etapă va fi de a crea un compartiment nou cu 5 camere sterile şi la un alt spital din Capitală”, a declarat Carmen Uscatu, membru fondator al asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

Campania ‘Dar din dar se face Viaţă’ a început în luna decembrie a anului trecut, fiind lansată de Asociaţia Dăruieşte Viaţă, obiectivul ei fiind strângerea a 5 milioane de euro, sumă necesară modernizării secţiilor de radioterapie în cele mai importante centre oncologice din România. Până în prezent campania a reuşit să strângă deja 400.000 euro prin intermediul donaţiilor obţinute de la companiile care au apelat la facilitatea fiscală de a redirecţiona 20% din impozitul pe profit către ONG -uri, cum este Dăruieşte Viaţă.

„Facem apel şi la publicul larg să se alăture iniţiativei Dăruieşte Viaţă prin direcţionarea a 2% din impozitul pe venit către acest proiect până pe 25 mai, prin completarea formularului 230 sau 200. Aceşti bani trebuie să fie utilizaţi eficient, în beneficiul direct al bolnavilor care au nevoie de condiţii normale de tratament” a declarat Oana Gheorghiu, membru fondator Dăruieşte Viaţă.

La eveniment au fost prezenţi ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, Francisc Chiriac, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Gheorghe Iana, preşedintele CASMB, şi manageri de spitale.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.