Liviu Dragnea: 2013, singurul an din această perioadă istorică în care pot fi înfiinţate regiunile

0

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a afirmat, miercuri, 17 aprilie, că 2013 este singurul an, în această perioadă istorică, în care pot fi înfiinţate regiunile administrative, chiar dacă mai există persoane care ar prefera să amâne procesul din considerente care ţin mai degrabă de orgolii sau de interese mărunte.

„În istoria fiecărei ţări există ferestre de oportunitate pentru tot felul de decizii majore, de proiecte de ţară. 2013 este singurul an, în această perioadă istorică, în care pot fi înfiinţate regiunile administrative, din foarte multe puncte de vedere. Şi acum sunt oameni care spun: e riscant să le facem, nu e bine să le facem. Mulţi dintre ei, din păcate, au această atitudine pentru că nu sunt ei siguri că regiunea din care ar face parte e desenată cam cum are vrea ei, (…) alţii nefiind siguri că judeţul din care fac parte are şanse mari să capete reşedinţa regiunii”, a afirmat vicepremierul miercuri la seminarul „Regionalizarea: abordări comparative franco-germane”, organizat sub egida Senatului cu ocazia aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie franco-german de la Elysee.

Dragnea, care este şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a adăugat că şi în 2002-2003 a existat „o fereastră de oportunitate”, când administraţia şi guvernul erau pregătite pentru înfiinţarea regiunilor, dar au existat şi atunci oameni care au spus „nu e bine acum, e prea devreme, hai să nu ne grăbim”, iar momentul a fost ratat.

„Regiunile nu reprezintă o obligaţie sau un moft, ci o necesitate pregnantă pentru România. Descentralizarea administrativă este un proces care trebuie să fie finalizat în acest an, este nevoie să clarificăm o dată pentru totdeauna atribuţiile fiecărui nivel administrativ, iar asta, în primul rând, din respect faţă de cetăţean”, a explicat vicepremierul.

El a anunţat că de săptămâna viitoare va începe consultările cu autorităţile locale, cu structurile asociative, cu reprezentanţii partidelor parlamentare şi cu societatea civilă pe tema regionalizării.

Potrivit lui Dragnea, actuala clasă politică trebuie să se ridice deasupra unor interese, a orgoliilor şi să construiască un mecanism, o organizare a teritoriului care să dea posibilitatea unui trai decent şi pentru milioanele de români care locuiesc la sate, fără apă curentă, canalizare sau străzi asfaltate. Guvernul central poate genera proiecte de anvergură naţională, dar nu poate cunoaşte nevoile fiecărei comunităţi locale, a adăugat Dragnea.

„Cetăţenii unei ţări nu trăiesc nici în ministere, nici în instituţii, ci în comunităţi şi pentru fiecare comunitate trebuie să existe posibilitatea constituţională să aibă acces la acelaşi nivel de civilizaţie minimal”, a subliniat el.

Dragnea a mai remarcat că atât în Franţa, cât şi în Germania sau în Polonia există un mai mare număr de programe operaţionale regionale, în condiţiile în care România are unul singur. El a completat că o creştere a numărului de programe operaţionale regionale ar îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene, deoarece autorităţile centrale nu ar mai fi copleşite de numărul de dosare.

„Nu cumva, în loc să avem toate proiectele depuse din toată ţara, de la trei mii şi ceva de autorităţi locale, într-un singur loc (…) e mai bine să avem – dacă vor fi opt – opt programe regionale”, a întrebat Dragnea.

Vicepremierul a opinat că decupajul regiunilor nu trebuie să fie politic, ci trebuie abordat cu pragmatism, menţionând că în Polonia, deşi analizele ştiinţifice indicau utilitatea unui număr de 12 regiuni, în urma unor presiuni politice, au fost înfiinţate 16. Dragnea a menţionat că două dintre cele patru regiuni înfiinţate în urma unui compromis au acum probleme foarte mari. „În Polonia procesul de regionalizare s-a realizat în şase luni pentru că au ştiut că este o singură fereastră de oportunitate”, a spus el.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.