Obama: Exploziile de la Boston, un act de terorism

0

Exploziile soldate cu trei morţi luni la maratonul de la Boston reprezintă un act de terorism, ai cărui autori rămân deocamdată necunoscuţi, a declarat marţi preşedintele american Barack Obama într-o intervenţie la Casa Albă, transmit Reuters, AP şi AFP.

‘De fiecare dată când sunt folosite bombe care vizează civili nevinovaţi, este vorba de un act de terorism’, a afirmat Obama în scurta sa intervenţie din sala de presă a Casei Albe, după o reuniune cu echipa sa de securitate.

El a calificat totodată exploziile drept un act ‘odios şi laş’ şi a făcut apel la americani să fie vigilenţi pentru a depista activităţi suspecte.

Nu se ştie deocamdată dacă cele două explozii au fost planificate şi executate de o organizaţie teroristă interne sau străine ori au fost gestul unui ‘individ răuvoitor’, a mai menţionat Obama.

Preşedintele american a precizat că nu se cunoaşte în acest moment nici care a fost mobilul atentatelor, adăugând că ancheta este abia la început şi ‘la ora actuală orice altceva e pură speculaţie’.

‘Va dura ceva vreme pentru a urmări toate pistele şi a stabili ce s-a întâmplat. Dar vom afla. Vom afla cine le-a făcut rău cetăţenilor noştri şi îi vom aduce în faţa justiţiei. Şi mai ştim un lucru: poporul american refuză să fie terorizat’, a subliniat Barack Obama.

Poliţia federală americană a oferit marţi un nou bilanţ al atentatului de la Boston – trei morţi şi peste 170 de răniţi, dintre care 17 se află în stare critică.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.