Vânzările Dacia în Europa au crescut, în martie, cu 20,2%

0

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa au crescut, în martie, cu 20,2% până la 23.877 unităţi, comparativ cu perioada similară din 2012, iar cota de piaţă a constructorului autohton de automobile s-a majorat de la 1,3% la 1,8%, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate miercuri.

În perioada ianuarie-martie 2013 au fost înmatriculate, în total, 64.898 autoturisme Dacia în cele 29 de state europene, în creştere cu 14,6% faţă de perioada similară din 2012, când înmatriculările s-au situat la 56.630 unităţi.

Pe ansamblu, în martie, vânzările de autoturisme ale grupului Renault pe aceleaşi pieţe s-au cifrat la 101.962 unităţi, în scădere cu 9,7% faţă de cele 112.903 unităţi înregistrate în martie 2012.

De asemenea, în primele trei luni ale anului 2013, vânzările de autoturisme ale grupului Renault au ajuns la 258.311 unităţi, în scădere cu 8,3% faţă de perioada similară din 2012, când se comercializaseră 281.800 unităţi.

Încetinirea creşterii economiei UE a afectat vânzările principalilor producători auto în Europa luna trecută. Astfel, vânzările grupului german Volkswagen au scăzut cu 9,3%, la 319.662 unităţi, în timp ce PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto din Franţa, a înregistrat, în martie, un declin al vânzărilor de 16,3%, la 138.173 unităţi. Totodată, vânzările companiei americane Ford s-au diminuat cu 15,9%, la 110.243 unităţi.

Statisticile vizează pieţele auto din 29 state europene, dintre care 26 provenind din Uniunea Europeană /UE/, dar fără Malta, şi trei state participante la Acordul european de comerţ liber (EFTA), respectiv Islanda, Norvegia şi Elveţia.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.