Victor Ponta: Experienţa regionalizării altor state poate fi utilă, dar nu retrăită integral în România

0

Premierul Victor Ponta a susţinut miercuri că dezvoltarea regională este un proces dificil şi de durată, fiind extrem de importantă experienţa unor ţări fondatoare UE în acest domeniu, fără a considera însă că aceasta poate fi retrăită în România.

„România nu este şi nu va fi un stat federal, cum este Germania. Are un sistem constituţional şi administrativ, în mod tradiţional, asemănător cu al Franţei, dar nu în totalitate. Sunt experienţe pe care le putem folosi. Sunt dificultăţi pe care Germania şi Franţa le-au întâlnit şi le întâlnesc probabil şi astăzi în tot acest sistem extrem de complicat. Sunt idei bune pe care putem să le aplicăm şi sunt pericole pe care putem să le evităm în acest proces. Sunt conştient, dar nu sunt descurajat de dificultatea acestui proces şi de durata acestui proces, o durată care se întinde dincolo de un mandat al Parlamentului sau al Guvernului”, a spus primul-ministru, la seminarul „Regionalizarea: abordări comparative franco-germane”, organizat sub egida Senatului României cu ocazia aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie franco-german de la Elysee.

Premierul Victor Ponta a subliniat că opţiunea Guvernului este aceea de a face şi implementa un proiect de dezvoltare regională, el declarându-se convins că acesta poate fi unul care chiar se adoptă, se implementează şi nu unul dintre nenumăratele deziderate despre care s-a vorbit mult, dar la final s-a decis că nu e aplicabil.

„De ce vorbesc despre a face, pentru că atunci când ajungi într-o poziţie de decizie, când ai sprijinul Parlamentului şi al populaţiei şi vrei să faci anumite lucruri, cele mai multe argumente sunt pentru a nu face. (…) Am decis şi e o decizie comună, pe care o împărtăşim foarte mulţi din cei prezenţi, de a încerca nu doar să ne mulţumim cu argumentele ‘de ce să nu facem ceva’, ci mai degrabă să încercăm să progresăm şi să realizăm nişte proiecte de reformă pentru România absolut necesare şi absolut posibile”, a afirmat premierul, evidenţiind că există sprijinul populaţiei pentru asemenea reforme.

El s-a declarat convins de necesitatea dezvoltării regionale, adăugând că acum, când împlineşte un an de conducere a Executivului, înţelege cu atât mai mult că sunt foarte multe lucruri pe care un guvern local şi regional le poate face mult mai bine decât cel central.

„Sunt foarte multe resurse pe care un guvern regional şi un guvern local le poate atrage şi le poate folosi mult mai bine decât un Guvern central. Sunt la fel de convins că oamenii au mai multă încredere, se simt mai apropiaţi şi putem să avem o administraţie care să coste mai puţin şi să efectueze un serviciu social mai eficient la nivel regional, local, decât la nivel naţional. Suntem în secolul XXI, într-o epocă în care nu mai trebuie să te sui în maşină sau în avion să vii de la Satu Mare sau de la Botoşani, Timişoara, Constanţa până la Bucureşti, ca să rezolvi o problemă administrativă. Suntem în secolul în care nu ştiu mai bine un grup de funcţionari din Ministerul de Finanţe decât un guvern local şi regional cum trebuie folosite resursele financiare”, a explicat Victor Ponta.

El a remarcat „incapacitatea cronică administrativă” de absorbţie a fondurilor europene şi a arătat că în acest context structurile regionale au fost cele mai eficiente în efectuarea de proiecte.

Totodată, el a apreciat utilitatea unor discuţii cu experţi europeni, dar şi români, care se gândesc cu bună credinţă la crearea unei administraţii eficiente şi nu sunt preocupaţi de numele capitalei regionale sau de numele celui care va coordona regiunea.

Şeful Executivului a subliniat că experienţa Germaniei, Franţei şi a altor ţări europene este extrem de utilă pentru a evita pe cât posibil greşelile pe care le-au făcut alţii înainte.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.