Christine Lagarde (FMI): Nu există motive pentru tăieri bugetare drastice în Spania

0

Nimic nu justifică la ora actuală faptul că Spania se grăbeşte să îşi reducă de o manieră drastică deficitul public, consideră directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional /FMI/ Christine Lagarde, într-un interviu publicat în ediţia de joi a cotidianului spaniol Expanison, preluată de AFP.

‘Pentru o ţară, precum Spania, nu există motive obiective pentru a se grăbi să realizeze o reducere drastică a deficitului’, a declarat Christine Lagarde, la o zi de la publicarea previziunilor de primăvară ale FMI, ce mizează pe un deficit de 6,6% în acest an şi de 6,9% în anul viitor pentru a patra cea mai importantă economie din zona euro.

Mai mult, directoarea generală a acestei instituţii internaţionale condiţionează chiar reluarea creşterii de absenţa unor noi tăieri în bugetul iberic. ‘Credem că ar putea exista o creştere în 2014, cel puţin dacă ţara nu va trece printr-o cură severă de măsuri de austeritate bugetară’, a apreciat ea. FMI a anunţat miercuri că prevede o scădere de 1,6% a PIB-ului spaniol în 2013, urmată de o creştere de 0,7% anul viitor.

Mai repede decât să stea cu ochii aţintiţi asupra deficitului public, Spania ar trebui să se concentreze asupra continuării programului său de reforme structurale, a explicat Christine Lagarde. ‘Important este pentru o ţară să rămână fidelă măsurilor structurale puse în aplicare, mai mult decât să se concentreze asupra unui obiectiv cifrat specific de reducere a deficitului’, a conchis ea.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.