ÎCCJ: Parlamentarul moldovean Valeriu Guma, condamnat definitiv la patru ani închisoare cu executare

0

Valeriu Guma, deputat al Partidului Democrat din Republica Moldova, a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în iulie 2008, pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la luare şi dare de mită.

 Instanţa supremă a respins recursul lui Valeriu Guma şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti din iunie 2012.

Pe 2 iulie 2008, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Valeriu Guma, cetăţean al Republicii Moldova, acuzat de cumpărare de influenţă, complicitate la dare şi luare de mită, acesta fiind implicat în dosarul privind „mita de la AVAS”.

Potrivit DNA, în cursul verii anului 2006, în urma unor negocieri, purtate în mod direct sau prin intermediul altor persoane, Valeriu Guma a promis anumite sume de bani, iar la 11 septembrie 2006, prin intermediul surorii sale, Ludmila Buzu, i-a remis suma de 20.000 USD lui Alexandru Mîndruţ, consilier al vicepreşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care avea influenţă sau lăsa să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul aceleiaşi instituţii.

„În schimbul banilor, consilierul AVAS, uzând de funcţia sa, urma să îi determine pe funcţionarii abilitaţi să aprobe o convenţie de menţinere în vigoare a contractului de privatizare a S.C. Gerom Buzău, Valeriu Guma fiind unul din acţionarii societăţii. Acest beneficiu era urmărit de inculpatul Guma, întrucât AVAS era îndreptăţită să desfiinţeze contractul de privatizare, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin acest contract încheiat în septembrie 2002”, susţin anchetatorii.

DNA preciza atunci că, din luna ianuarie 2007, Alexandru Mîndruţ a devenit director general al Direcţiei Juridice din cadrul AVAS, fiind implicat în mod direct, prin departamentele aflate în structura acestei direcţii, în soluţionarea aspectelor juridice legate de monitorizarea postprivatizare.

„La data de 27 februarie 2007, inculpatul Valeriu Guma l-a ajutat pe Sergiu Bulăţel să îi remită lui Alexandru Mîndruţ suma de 20.000 USD prin intermediul inculpatei Ludmila Buzu. În schimbul banilor, funcţionarul AVAS urma să soluţioneze favorabil litigiul apărut ca urmare a neplăţii, de către acţionarii S.C Gerom SA Buzău, respectiv Valeriu Guma şi Sergiu Bulăţel, a unor penalităţi în sumă de 214.000 euro pentru neefectuarea investiţiilor de mediu „, mai susţin procurorii.

Dosarul s-a format ca urmare a disjungerii dispuse din dosarul în care, la data de 24 aprilie 2007, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Alexandru Mîndruţ pentru trafic de influenţă şi luare de mită, Ludmila Buzu – pentru complicitate la cumpărare de influenţă, la dare şi luare de mită, şi Sergiu Bulăţel, pentru dare de mită.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.