Morcovul, un posibil leac pentru cancerul de prostată

0

Morcovul este noua armă în războiul împotriva cancerului de prostată, conform unui studiu coordonat de profesorul Norman Maitland de la Universitatea din York, informează Daily Mail.

Concluzia acestui studiu este că o dietă bogată în vitamina A poate reprezenta cheia în vindecarea acestei boli pentru că o face mai uşor de tratat.

Conform cercetătorilor, acidul retenoic, o substanţă rezultată din sinteza vitaminei A, poate reduce abilitatea celulelor canceroase de a invada ţesuturile învecinate.

Vitamina A este prezentă în morcovi, cartofii dulci şi legumele cu frunze verzi, aşa cum este varza.

„Dacă acest cancer este localizat doar la nivelul prostatei, este mult mai uşor de tratat prin medicina convenţională. Astfel, vitamina A are mai mult un rol în prevenire decât în vindecare, dar poate stopa răspândirea acestui cancer”, a precizat prof. Maitland.

„Am descoperit două gene gemene specifice care sunt incapacitate în cadrul celulelor maligne. Acestea pot fi reactivate cu ajutorul acidului retenoic, iar cancerul îşi pierde mult din agresivitate”, a mai explicat el.

În fiecare an, aproximativ 41.000 de bărbaţi britanici sunt diagnosticaţi cu cancer de prostată, iar peste 10.000 dintre aceştia îşi pierd viaţa.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.