Există câţiva oameni în PNL care se trezesc vorbind fără cădere; putem să ne lipsim de ei, susţine Victor Ponta

0

Premierul Victor Ponta a atenţionat joi că frecventele critici ale unor liberali la adresa Guvernului riscă să deterioreze „lucruri foarte bune” în Uniunea Social Liberală, afirmând că, pentru menţinerea unităţii, USL se poate lipsi de unele „vedete”.

„Pentru mine nu există miniştri PSD, PNL sau PC. Există miniştrii Guvernului României şi faptul că îi tratez pe toţi corect, exact cu aceeaşi măsură, ne-a ajutat pe toţi să nu avem niciun fel de problemă în interiorul Guvernului. Ceea ce există – şi mai degrabă cred că asta se percepe în viaţa publică – există câţiva oameni de la PNL, care n-au niciun fel de cădere sau mandat din partea PNL, dar care aşa, ca să vă facă dvs pe plac, mai se trezesc vorbind. Se trezesc e un termen generic, că unii se trezesc şi seara să vorbească. Până la un anumit moment o să-i ignor. De la un moment încolo sigur că o să le cer partenerilor mei de coaliţie să stabilim: eu nu am alianţă nici cu domnul Frunzăverde, nici cu domnul Roşca-Stănescu, nici cu domnul Orban. Eu am alianţă cu PNL şi cu PC. Dacă Guvernul acesta e bun, atunci e bun. Dacă Guvernul nu e bun, îl punem pe Frunzăverde să conducă ţara”, a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.

El a recunoscut „sincer”, „la modul cel mai onest” că nu-l interesează afirmaţiile „vedetelor de Dâmboviţa sau de alt râu”.

„Eu ştiu că tot timpul şi Crin Antonescu şi Daniel Constantin au acţionat cu bună credinţă şi au sprijinit şi Guvernul şi unitatea USL. La un moment dat, riscăm să stricăm un lucru foarte bun pentru doi-trei care nu pot să-şi ţină gura şi vor să fie vedete pe la televizor. (…) Funcţionează foarte bine lucrurile şi în Guvern şi în coaliţie, dar eu cred că vă aduceţi aminte cum a fost şi cu alte guvernări de coaliţie şi uite că de la tot felul de oameni s-au stricat lucruri bune. Eu vreau să rămânem uniţi până în 2016 şi cred că pentru asta vedetele de Dâmboviţa sau de alt râu putem să ne lipsim de ele”, a avertizat Ponta.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.