Leul s-a apreciat faţă de dolar în acelaşi timp cu scăderea preţului petrolului

0

Leul s-a apreciat faţă de dolarul american în acelaşi timp cu scăderea preţului petrolului, potrivit unei analize a Noble Securities – sucursala România, remisă, vineri.

‘În luna aprilie, în acelaşi timp cu scăderea preţului petrolului, leul s-a apreciat faţă de dolarul american cu circa 3%. Companiile petroliere prezente în România au operat deja ieftiniri ale carburanţilor în ultima perioadă: de exemplu, un anumit tip de benzină, care la data de 6 aprilie costa 5,91 lei/litru, a ajuns la 16 aprilie la 5,73 lei/litru, marcând astfel o scădere de 3,14%’, se arată în document.

Potrivit lui Silviu Pojar, sales manager Noble Securities – sucursala România, aritmetica preţurilor carburanţilor nu presupune o relaţie de dependenţă exclusivă a acestora faţă de preţul petrolului şi de cotaţia leului faţă de dolarul american.

‘De exemplu, accizele şi TVA reprezintă o cotă importantă din preţurile carburanţilor (aproape jumătate, potrivit unor companii petroliere). Cu toate acestea, scăderea consistentă a preţului petrolului împreună cu întărirea monedei naţionale lasă loc, cel mai probabil, unei ieftiniri în continuare a carburanţilor în perioada imediat următoare, în lipsa unor evoluţii care să determine mişcări ale preţurilor în sens invers pentru fiecare variabilă”, a arătat Pojar.

În analiză se mai spune că preţul petrolului Brent, relevant pentru Europa, a fost pe un trend ascendent de la începutul anului curent şi până la finele primei jumătăţi a lunii februarie, când a înregistrat maximul pe anul în curs, apoi petrolul a intrat pe un trend puternic descendent, coborând de la aproape 120 dolari pe baril până la circa 96-97 dolari, în ultimele zile ale săptămânii curente, atingând astfel minimul ultimelor nouă luni.

„Petrolul a marcat în februarie o scădere de circa 4%; în martie a fost volatil, dar la finele lunii a avut un preţ aproape egal cu cel de la începutul acesteia; în luna aprilie (de la 1 până pe 18 aprilie inclusiv), preţul petrolului a căzut cu circa 9,5%”, a arătat Pojar.

Printre factorii care au contribuit la această scădere a preţului petrolului, potrivit analizei, se numără faptul că FMI şi-a redus estimările privind creşterea economică la nivel global şi a atras atenţia asupra agravării situaţiei unor ţări europene, dar şi că economia Chinei a crescut trimestrul trecut cu un ritm sub aşteptările analiştilor şi investitorilor, iar UE şi zona euro au în continuare probleme structurale nerezolvate şi nu dau semne că relansarea va avea loc în curând.

‘Pe fondul semnalelor economice nesatisfăcătoare privind economia mondială, cele mai importante organizaţii din domeniul petrolului şi-au redus recent estimările privind cererea globală de petrol pe anul în curs’, informează Noble Securities.

Mai mult, dolarul american s-a apreciat pe toate fronturile (în special faţă de euro şi yen), fapt care scade, în general, interesul investitorilor pentru mărfuri al căror preţ se raportează la dolar.

„Este greu de crezut că ţările mari producătoare de petrol vor fi lipsite de reacţie în faţa unei scăderi accelerate a preţului petrolului: să nu uităm că bugetele lor naţionale pe anul în curs au luat în calcul anumite cotaţii ale petrolului şi variaţii valutare în consecinţă, astfel încât scăderea producţiei de petrol ar putea fi considerată, în cele din urmă, pentru a stimula preţul. Este cert că economia mondială nu are un ritm care să susţină cotaţii ale petrolului mult peste 110 dolari pe baril şi este probabil că producătorii şi investitorii să fie considerabil afectaţi de un preţ mult sub 100 dolari pe baril; în jurul acestui interval se va desfăşura „bătălia” pe preţul petrolului în următoarea perioadă, dacă nu vor apărea alte elemente fundamentale care să încline rapid balanţa într-o direcţie sau alta”, a explicat Pojar.

În 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a făcut primul pas în România, deschizând sucursala locală a firmei de brokeraj Noble Securities. Getin Noble Bank Group of Companies deţine bănci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investiţii, companii de consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări. La rândul său, Getin Holding deţine bănci, companii de leasing şi asigurări, precum şi alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi România.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.