Congresul PSD continuă sâmbătă; va fi aleasă noua conducere a formaţiunii

0

Congresul Partidului Social Democrat continuă sâmbătă, cea de a doua zi a lucrărilor fiind dedicată alegerilor pentru conducerea formaţiunii.

Potrivit programului, în cea de a doua zi a reuniunii social-democraţilor vor susţine discursuri, în calitate de invitaţi, preşedintele PES, Serghei Stanişev, şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Sâmbătă, preşedintele PSD, Victor Ponta, va prezenta programul politic al formaţiunii pentru perioada 2013 – 2016.

PSD va avea, după acest congres, o nouă structură de conducere, după ce, în prima zi a lucrărilor, delegaţii au aprobat modificările la Statutul formaţiunii, care prevede, între altele, introducerea funcţiei de preşedinte executiv.

Potrivit noului statut, PSD are 21 de vicepreşedinţi, din care opt aleşi la nivelul regiunilor de dezvoltare, opt la nivel naţional şi cinci din cadrul Organizaţiei de femei a PSD.

Biroul Permanent Naţional este constituit din preşedintele PSD, preşedintele de onoare al PSD, preşedintele executiv al PSD, preşedintele CN al PSD, vicepreşedinţii PSD, preşedintele CFN, liderii naţionali ai TSD, OFSD, OPSD, LAL.

Primul-ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, care sunt membri ai PSD, precum şi liderii grupurilor PSD din Parlamentul naţional şi din PE sunt membri de drept ai BPN, fiindu-le asimilată funcţia de vicepreşedinte, dacă nu ocupă o altă funcţie în cadrul conducerii naţionale, conform noului statut.

Victor Ponta candidează pentru un nou mandat la şefia PSD, iar Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului.

Pentru funcţiile de vicepreşedinţi aleşi la nivel naţional (opt locuri) candidează: Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Gheorghe Bunea Stancu, Ion Călinoiu, Ion Câlea, Titus Corlăţean, Adrian Ioan Duicu, Dan Nica, Constantin Niţă, Ion Prioteasa, Cristian Rizea, Dan Şova şi Marian Vanghelie.

În ceea ce priveşte funcţiile de vicepreşedinţi aleşi pe regiuni de dezvoltare, candidaţii sunt:

– regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) – Gheorghe Nichita
– regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea) – Constantin Boşcodeală, Nicuşor Constantinescu şi Marian Oprişan
– regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) – Silvian Ciupercă, Mircea Cosma şi Adrian Ţuţuianu
– regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) – Paul Stănescu
– regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timişoara) – Titu Bojin şi Ion Mocioalcă
– regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj) – Ioan Rus
– regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) – Mircea Duşa
– regiunea Bucureşti-Ilfov – Robert Negoiţă

Pentru cele cinci locuri de vicepreşedinte aparţinând Organizaţiei de Femei a PSD vor candida Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Gabriela Firea, Rovana Plumb, Lia Olguţa Vasilescu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.