M.R.Ungureanu: După 23 de ani de proastă administrare a României, e nevoie ca vechea generaţie politică să se retragă

0

Preşedintele Partidului Forţa Civică (PFC), Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, vineri, la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă că după 23 de ani de proastă administrare a României e nevoie ca vechea generaţie politică să se retragă, iar locul acesteia să fie luat de ‘o nouă generaţie politică mult mai conştientă’ şi ‘cu mult mai multă conştiinţă civică’.

 Ungureanu a spus că membrii Partidului ‘Forţa Civică’ şi câteva milioane bune de români s-au săturat să li se tot spună că sunt generaţie de sacrificiu.

‘După 23 de ani de proastă administrare a României este momentul ca o veche generaţie politică să se retragă şi o nouă generaţie politică, mult mai conştientă, cu mult mai multă conştiinţă civică, mult mai bine aşezată în raţiunile propriului patriotism să-i ia locul. Mai credem că există un motiv pentru aceasta: ne-am cam săturat noi, membrii Partidului Forţa Civică şi alături de noi probabil câteva milioane bune de români să ni se tot spună că suntem o generaţie de sacrificiu. Generaţie de sacrificiu au fost bunicii noştri, generaţie de sacrificiu au fost părinţii noştri şi nouă ni s-a spus că suntem sacrificaţi şi sacrificabili, nu am mai vrea ca tocmai copiii şi nepoţii noştri să aparţină aceluiaşi nefericit traseu. Credem că este momentul să construim viitorul de care avem nevoie şi pe care îl aşteptăm de 23 de ani’, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşedinte PFC a afirmat că este nevoie ca dreapta politică să-şi regăsească suflul, unitatea de acţiune politică, să se poată recompune pentru confruntările politice din 2014-2016, astfel încât ‘majoritatea celor care au nevoie de reprezentare politică şi se consideră îndreptăţiţi să ia parte la viaţa cetăţii să capete satisfacţie şi să ia puterea’.

Potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu, Alianţa ‘Dreptate şi Adevăr’ formată din PFC şi PNŢCD reprezintă o alianţa de dreapta pe termen lung care este deschisă oricărui partid de centru-dreapta care împărtăşeşte viziunea şi platforma acestei alianţei aşa cum sunt acestea definite în protocolul alianţei

‘Împreună cu PNŢCD am construit Alianţa ‘Dreptate şi Adevăr’ cu gândul că nu reprezintă un divertisment şi efectul ei nu se consumă anul acesta sau anul viitor. Este o alianţă de termen lung, este plămânul cu care vrem să câştigăm maratonul politic al dreptei în România. Alianţa DA este o alianţă deschisă, care construieşte, care oferă platforma pe orizontala căreia se poate adăuga orice partid de centru-dreapta care împărtăşeşte viziunea noastră, platforma noastră aşa cum sunt ele specificate în protocolul alianţei. Este deschisă către societatea civilă, suntem pregătiţi să încheiem parteneriate cu diferite organisme reprezentative din punct de vedere profesional sau civic ale societăţii civile şi, de ademenea, suntem deschişi către orice contribuţie individuală’, a spus Ungureanu.

Potrivit sursei citate, la nivel naţional Alianţa DA va fi condusă de un birou naţional de coordonare, care va fi alcătuit din 7 membri ai PFC şi 7 ai PNŢCD.

La rândul său, secretarul general al FC, Ştefan Pirpiliu, a spus că Forţa Civică şi-a propus să devină un reprezentant al celor care până acum nu au mai făcut politică, iar până în prezent are 39 de nuclee la nivelul tot atâtor judeţe şi 37 de sedii judeţene.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.