Fostul secretar general al Guvernului Daniela Andreescu a pierdut procesul cu ANI; instanţa o declară în conflict de interese

0

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis definitiv că fostul secretar general al Guvernului Daniela Andreescu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese, deoarece a aprobat atribuirea unui imobil al RA-APPS unei fundaţii conduse de soţul său.

Instanţa supremă a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate şi a desfiinţat o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti din mai 2012, care îi dăduse dreptate Danielei Andreescu.

Prin decizia luată de curtea supremă, judecătorii au menţinut raportul întocmit de ANI, prin care Daniela Andreescu a fost declarată în conflict de interese.

Pe 16 ianuarie 2012, ANI a stabilit că Daniela Andreescu s-a aflat în conflict de interese, deoarece a avizat nota Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat nr. 5968/21 mai 2010 privind atribuirea unui spaţiu de 105,2 mp, situat la parterul imobilului din strada Matei Basarab nr. 71, Bloc L111A, sector 3, Bucureşti, pentru o perioadă de un an, Asociaţiei Clubul de Pescuit Sportiv Delta Fishing, asociaţie în cadrul căreia Aurel Teodorescu, soţul secretarului de stat, deţine calitatea de preşedinte şi membru fondator.

De asemenea, Daniela Andreescu a aprobat la data de 2 iunie 2010 extinderea termenului de atribuire a spaţiului de la 1 la 5 ani.

Daniela Andreescu a ocupat funcţia de secretar general al Guvernului în perioada 5 ianuarie 2009 – 25 noiembrie 2011, fiind revocată din funcţie de premierul Emil Boc, după ce în presă au apărut informaţii că ea se află în conflict de interese.

Conform dispoziţiilor art. 72 din din Legea 161/2003, persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită acte administrative sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul sau sau rudele de gradul I.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.