Grevă la Lufthansa, aproape toate zborurile au fost anulate

0

Compania aeriană germană Lufthansa a fost nevoită să anuleze luni aproape toate zborurile din cauza unei greve a personalului la sol care solicită o majorare a salariilor, transmite AFP.

 Din cele aproape 1.800 de zboruri prevăzute pentru ziua de luni ‘am efectuate 20 de zboruri pe distanţe scurte şi medii şi 12 zboruri pe distanţe luni’, a declarat un purtător de cuvânt de la Lufthansa.

Compania aeriană germană a avertizat încă de sâmbătă că aproape toate zborurile sale prevăzute pentru 10 aeroporturi vor fi anulate.

La principalul său aeroport, cel din Frankfurt, cel mai mare aeroport din Germania şi al treilea din Europa, doar şase zboruri din 50 sunt prevăzute, în timp ce pentru aeroportul din Munchen sunt prevăzute trei din 17 zboruri.

Lufthansa a precizat că zborurile operate de filiala să low-cost Germanwings nu sunt afectate de grevă.

Pasagerii Lufthansa sunt invitaţi să se informeze pe site-ul www.lufthansa.com înainte de a merge la aeroport. Compania precizează că biletele pentru zborurile anulate pot fi rambursate sau schimbate pentru alte zboruri sau pentru un bilet de tren. Compania germană de căi ferate Deutsche Bahn a informat că va introduce luni trenuri suplimentare.

Sindicatul german Verdi reclamă pentru aproximativ 33.000 de angajaţi ai Lufthansa o majorare salarială de 5,2% pentru următoarele 12 luni şi garantarea locurilor de muncă. Potrivit sindicatului, după cea de a treia rundă de negocieri, conducerea companiei nu a oferit decât o majorare salarială cuprinsă între 0,4 şi 0,6%.

O primă grevă de avertisment care a avut loc la sfârşitul lunii martie a obligat Lufthansa să anuleze 700 din cele 1.800 de zboruri programate.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.