Julio Iglesias, triumf la Beijing

0

Julio Iglesias continuă să fie extrem de apreciat în China, deşi au trecut două decenii de la primul său concert în această ţară, relatează EFE într-un amplu comentariu difuzat duminică, după ce renumitul interpret a cântat în faţa a două mii de persoane reunite la Centrul Expoziţional din Beijing.

Publicul, care a fredonat cu artistul unele dintre cele mai cunoscute melodii din repertoriul acestuia, a fost cucerit de Julio Iglesias încă din primele momente, în care el a spus că inima şi sentimentele sale sunt alături de cei care au suferit de pe urma puternicului cutremur de sâmbătă din provincia Sichuan.

Spre deosebire concertul de la Shanghai, când a avut unele probleme cu vocea, la cele care au urmat, de la Schenzen şi Beijing, artistul a fost la înălţime. El a cântat în spaniolă, engleză, franceză şi italiană, dar nu şi în limba mandarină, aşa cum făcuse în urmă cu 20 de ani.

Prestaţia de la Beijing a fost un dublu succes pentru Julio Iglesias, apreciază EFE, întrucât a reprezentat, pe de o parte, revenirea într-o ‘ţară foarte iubită’ – în care a locuit cu prima sa soţie în anii 70 -, precum şi ‘finalizarea cu succes’ a turneului efectuat în această ţară asiatică.

După cele trei spectacole din China, Julio Iglesias va pleca în Singapore şi Taiwan şi apoi se va îndrepta către Spania, punând punct final unui amplu turneu prin întreaga lume în care şi-a promovat cel mai recent disc, ‘Julio Iglesias, 1’.

Cu peste 300 de milioane de discuri vândute, cântăreţul spaniol a primit, în luna aprilie, premiul Guiness al artistului latin cu cele mai mari vânzări din lume, distincţie ce i-a fost înmânată la Beijing, unde a fost aplaudat drept interpretul latin cu cel mai mare succes în China.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.