M.J.Marinescu: Dacă regulamentul PE referitor la date statistice demografice este adoptat, România este afectată

0

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European şi vicepreşedinte PDL, a declarat, duminică, la Craiova, că dacă regulamentul referitor la date statistice demografice, aflat în lucru în Parlamentul European, va fi adoptat în forma actuală, greutatea votului României în Consiliul European va avea de suferit.

Marinescu a explicat că, potrivit acestui regulament, în noţiunea de populaţie totală a unui stat membru vor fi incluşi şi cetăţenii care au reşedinţa obişnuită în statul respectiv de un an sau cei care au venit în cursul anului, dar au intenţia să rămână mai mult, iar greutatea votului unui stat în Consiliu va depinde de această statistică.

„Am avut în Parlamentul European în dezbatere un subiect destul de complicat pentru România: există un regulament în lucru în Parlamentul European referitor la date statistice demografice, adică modul în care se stabileşte populaţia totală a unui stat membru. De ce este foarte important? Pentru că se vrea ca această statistică să fie utilizată pentru stabilirea greutăţii votului în Consiliul European şi, din păcate, în acest moment, regulamentul, propunerea este ca să se utilizeze noţiunea de populaţie totală a statului membru respectiv, iar în populaţia totală intră şi cetăţenii care au reşedinţa obişnuită în statul respectiv de un an sau cei care au venit în cursul ultimului an şi au intenţia să rămână mai mult timp pe teritoriul acelui stat. În Spania şi Italia vor intra toţi cei care sunt acolo, nu numai cei din Uniunea Europeană, ci şi din terţe ţări. După aceasta se prezintă datele la Consiliul European şi îşi vor mări greutatea votului în Consiliul European, iar alte state, printre care şi noi, să micşorăm greutatea votului în Consiliul European. Este un subiect extrem de complicat şi sensibil”, a spus Marian Jean Marinescu.

Europarlamentarul PDL a mai afirmat că a depus un amendament la acest regulament în care a solicitat eliminarea acestei prevederi, pentru care a primit sprijin şi din partea altor eurodeputaţi români, de la alte grupuri politice.

„Am reuşit în şedinţa de grup PPE să-i conving ca poziţia grupului să fie în favoarea unui amendament depus şi propus de mine şi semnat de alţi colegi, şi de români din alte grupuri politice, prin care să eliminăm această prevedere. Din păcate, în celelalte grupuri politice nu s-a reuşit acest lucru, au votat împotriva eliminării acelui articol. Noi am votat pentru eliminare şi au fost 200 de voturi pentru. Practic, o treime din voturi, dar nu suficiente. Am reuşit la sfârşitul votului să trimitem raportul înapoi Comisiei, prin vot, ceea ce înseamnă amânarea unei decizii şi un răgaz în care putem să schimbăm lucrurile în acest regulament. Sper că sunt state care vor reuşi în Consiliu să formeze o minoritate de blocaj, pentru că este Polonia, România, Bulgaria, Portugalia, care sunt de aceeaşi parte şi să avem câştig de cauză”, a declarat Marian Jean Marinescu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.