Constantin Niţă: Sper ca 2014 să ne prindă cu 2 – 3 companii energetice noi

0

Departamentul pentru Energie intenţionează să înfiinţeze două sau trei companii energetice noi, care să funcţioneze din 2014, în contextul în care producătorii de energie pe cărbune ar urma să piardă teren în faţa producătorilor hidro sau a celor de energie nucleară, odată cu liberalizarea preţurilor, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, într-un interviu acordat AGERPRES.

‘Mă interesează reorganizarea sistemului energetic naţional. Cu toate forţele lucrăm la acest proiect, la reorganizarea pe companii cu multe resurse. Nu putem să stăm cu cărbunele, să-l punem în competiţie cu apa. Nu funcţionează aşa lucrurile nici în Europa. Eu sper ca 2014 să ne prindă cu câteva companii puternice care să joace un rol important şi pe piaţa naţională şi pe cea regională. Este vorba de 2 – 3 companii mari, care să aibă un rol determinant pe piaţă. Revin, nu pot să accept ca CEZ să joace un rol important în România, iar noi să nu putem să jucăm un rol important în Cehia, Bulgaria sau Ungaria. Este timpul să ne orientăm şi noi nu numai pe piaţa românească, ci şi în jur. Capitalul românesc trebuie să scoată companii în faţă care să joace un rol important, dacă vrem să fim demni, să arătăm că putem să facem ceva în economie. Lucrăm la un proiect pe tema asta’, a afirmat Constantin Niţă.

Întrebat dacă noile companii ar urma să funcţioneze prin fuziunea celor existente, oficialul a precizat că există mai multe soluţii, însă problema ţine de cum vor funcţiona acestea.

‘Cel care produce mai mult şi mai eficient îl poate ajuta pe celălalt să se modernizeze, să se eficientizeze. Sunt state în care producţia de cărbune este eficientă. În România de ce nu ar fi?’, a precizat ministrul delegat pentru Energie.

Ideea înfiinţării noilor companii se bazează pe principiul mixului de resurse energetice pentru producţie şi a fost concepută în scopul salvării producătorilor de cărbune de la faliment.

‘Acest sistem energetic naţional ar trebui să fie orientat către piaţă, nu numai către producţie. Presupune modernizare, eficientizare. Altfel, nu vor putea funcţiona pe principiul preţului pieţei. Unele companii vor rezista, altele nu. Din 2014, toate companiile de producţie trebuie să intre pe piaţa liberă. Energia pe cărbune va intra în competiţie cu cea hidro, cu energia nucleară, ceea ce va fi foarte dificil. Nicăieri în Europa nu există companii mono-resursă. Având în vedere situaţia actuală, consecinţa din 2014 ar fi intrarea unor companii în faliment’, a spus Constantin Niţă.

Săptămâna trecută, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat că a purtat discuţii cu Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, despre ideea unirii celor două entităţi într-o singură companie.

„Vă pot spune că propunerea domnului Borza a fost ce să tot mai împărţim la ele…Hai să ne unim cu Oltenia, adică să ne unim cu totul, într-o singură companie. Asta a fost o idee şi o expun ca pe o idee. Nu ştiu în ce măsură poate trece de Oficiul Concurenţei, pentru că acest lucru înseamnă o concentrare de piaţă, care poate fi explicată eventual, şi sunt foarte multe ţări europene în care aşa se funcţionează. Toate ţările nordice au un sigur sistem. Va fi un fel de Renel, Conel. Poate fi discutată chestia asta, dacă am trece de Consiliul Concurenţei, ar fi o firmă care ar putea merge constant şi vara şi iarna, în aceiaşi parametri, pentru că vara, când e cald şi nu e apă, ar dudui termo, iar în perioada de toamnă iarnă, ar merge hidro. Ar putea fi o treabă extraordinară”, explica Laurenţiu Ciurel.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.