Ponta: Ştiam de atunci, din 2011, că nu putem să candidăm împreună cu PNL la europarlamentare

0

Premierul Victor Ponta a declarat luni, la finalul şedinţei USL de la Palatul Parlamentului, că alegerile europarlamentare de anul viitor reprezintă o miză foarte importantă, iar faptul că PNL şi PSD vor candida separat la acest scrutin se ştia din 2011.

„Despre candidaturi la europarlamentare, în primul şi primul rând, în mod expres nu am trecut în acordul de formare a USL aceste alegeri europarlamentare pentru că ştiam de atunci din 2011 că nu putem să candidăm împreună. Domnul Antonescu, personal, şi în decembrie şi pe 23 martie a spus foarte clar că mergem separat, numai pentru dumneavoastră a existat acest subiect, pentru noi, nu. Era un lucru pe care îl ştiam toţi, pe care îl anunţasem de 100 de ori, nu am înţeles de unde a fost din partea dumneavoastră marea ştire”, a arătat Ponta.

El a mai precizat că a anunţat în Congresul PSD acest lucru şi a fost un îndemn de mobilizare pentru social-democraţi.

„Nici nu trebuie să am discuţie în USL despre campania PSD. Este o fractură logică aici. Eu eram la Congresul PSD. (…) Eu am vorbit la Congres cu militanţii PSD cărora le-am spus foarte clar: nu vă culcaţi pe o ureche că am câştigat alegerile în 2012, avem europarlamentare, după aceea avem prezidenţiale cu Crin Antonescu candidat. Ideea că de mâine … a fost până la urmă un îndemn la activitate pentru că la europarlamentare mobilizarea va fi foarte importantă, oamenii nu sunt foarte interesaţi nici în România, nici în restul Europei de alegerile europarlamentare şi trebuie să fim mobilizaţi”, a mai spus premierul.

Potrivit lui Ponta, PSD şi grupul social-democrat din PE vor avea posibilitatea să aibă propriul candidat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

„Noi, PSD, şi grupul social-democrat din PE avem o foarte mare miză la anul, în 2014, odată cu alegerile europarlamentare, avem şansa şi posibilitatea aşa cum rezultă din raportul de forţe actual să avem mai mulţi europarlamentari decât Partidul Popular şi să dăm, să avem candidatul pentru preşedinţia Comisiei Europene. Deci de anul viitor în fruntea CE, noi de altfel o să şi avem în Partidul Socialiştilor Europeni un singur candidat, ceea ce liberalii nu au. Noi o să avem un candidat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, un candidat cu şanse foarte mari şi pentru România şi pentru mine ca prim-ministru să avem în fruntea Comisiei Europene la anul o persoană pe care o cunosc foarte bine şi care are raporturi foarte bune cu România şi cu PSD este un mare avantaj. Aşa că pentru noi alegerile pentru PE au o mare miză legată de Europa şi de cine va deţine funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. La cum arată lucrurile în Europa există o şansă importantă ca socialiştii să deţină din nou preşedinţia Comisiei Europene, o persoană pe care eu o cunosc foarte bine şi care cunoaşte foarte bine România. O să vă anunţăm în mai sau iunie când va fi Consiliul Partidului Socialiştilor Europeni şi aflăm atunci candidatura”, a conchis Ponta.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a reiterat că îşi menţine observaţiile la adresa premierului Victor Ponta privind campania pentru alegerile europarlamentare.

„Dacă dvs doriţi să le numiţi critici este dreptul dvs, eu nu le-aş numi critici, eu le-aş numi observaţii şi bineînţeles că le menţin, că dacă nu erau nişte constatări la care să ţin nu le-aş fi făcut. După cum v-a explicat şi dl Ponta, după cum vă mai explic şi eu o dată nu este vorba de un conflict aici, nu este vorba despre vreun atac, nu este vorba de reproş, pur şi simplu sunt nişte consideraţii pe care fără îndoială le menţin”, a spus Antonescu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.