Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

0

Biserica îl prăznuieşte marţi, 23 aprilie,  pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

 Născut în Capadocia într-o familie creştină, după ce a rămas orfan de tată s-a mutat cu mama sa în Palestina.

În timpul împăratului Diocleţian (284-305), s-a înrolat în armata romană şi s-a făcut în scurtă vreme renumit pentru forţa, priceperea şi vitejia lui în luptă, astfel încât a fost ridicat la rang de ofiţer în armata imperială.

În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări, torturi şi crime, toate sub lozinca imperială „nomen christianorum deleto” (numele creştinilor să fie şters).

Aflat în preajma împăratului şi văzând cruzimea de care erau în stare persecutorii, Sfântul Gheorghe a mers de bunăvoie în faţa lui Diocleţian mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Uimit de curajul soldatului său, acesta l-a trimis la închisoare.

A fost supus unor torturi groaznice, fiind „trecut prin toate vămile muceniciei”, cum se spune în relatarea martiriului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

El a dovedit însă un curaj şi o bărbăţie nemăsurată, păstrându-şi neclintită mărturisirea. Printre cei care au asistat la groaznicele torturi şi care, convinşi că tăria şi curajul Sfântului ţin de o putere nefirească, s-au convertit la creştinism se numără şi soţia lui Diocleţian, Alexandra, care a suferit curând după aceea martiriul.

Neizbutind să-l despartă prin chinuri de Hristos, Diocleţian l-a condamnat la moarte prin decapitare, sentinţa fiind executată la 23 aprilie 303.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.