Victor Ponta: Am reuşit să deblocăm programele blocate de PDL, dar ritmul trebuie accelerat

0

Premierul Victor Ponta a felicitat, marţi, autorităţile implicate în deblocarea Programul Operaţional Regional şi a apreciat că Guvernul reuşeşte să deblocheze programele blocate în timpul guvernării PDL, dar adăugat că ritmul absorbţiei fondurilor europene trebuie menţinut, chiar accelerat, pentru a fi atinse obiectivele optimiste ale ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

„Am deblocat Mediul, am deblocat POSDRU, am deblocat Programul Operaţional Regional. Cei de la PDL au fost extrem de eficienţi în a bloca programe. Mă şi mir că nu fac vreo moţiune pe această temă, ca să îi felicităm. Deci am reuşit să deblocăm programele blocate de PDL-işti. Am rămas cu Transporturile, de la doamna Boagiu moştenire, şi domnule ministru Fenechiu, mergeţi la Bruxelles, joi, să avem grijă să luăm toate măsurile pentru ca şi acest program să fie deblocat. Şi Creşterea Competitivităţii Economice, unde măcar pentru o parte din axe, cele mai importante, să avem răspuns pozitiv în perioada următoare”, a spus Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.

El a reamintit că au fost adoptate acte normative care au simplificat procedurile, dar a adăugat că ritmul trebuie accelerat.

„Vreau să vă încurajez în continuare să puneţi presiune pe autorităţile de management, pe beneficiari, ca lucrurile să se desfăşoare şi mai rapid. Am dublat de la 7 la 14, dar când mă gândesc cât mai avem până la obiectivele optimiste ale domnului ministru Teodorovici, evident că nu sunt mulţumit şi cred că trebuie menţinut acelaşi ritm sau chiar grăbit”, a spus Victor Ponta.

Ponta a menţionat că în următoarele zile are loc a doua întâlnire tematică din cadrul dialogului informal cu Comisia Europeană pentru perioada 20014-2020, în contextul în care Guvernul a aprobat recent o nouă structură administrativă, după modelul polonez, pentru a îmbunătăţi absorbţia fondurilor UE.

„Dincolo de deliciul presei de a spune că nu ştiu ce bani o să pierdem, acum două săptămâni am aprobat noua gândire, noua structură administrativă pe modelul pe care l-am prezentat de foarte multe ori şi când eram în opoziţie, modelul polonez, cu autorităţile de management în cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi o coordonare şi o responsabilitate cât mai clară a ministrului. Sigur, cu excepţia plăţilor directe din agricultură şi a programului de dezvoltare rurală care au mers şi până acum foarte bine şi, evident, trebuie să rămână la agricultură. Este important pe noile strategii pe care le-am adoptat să avem o discuţie foarte bună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi să fim pregătiţi cât mai bine de la 1 ianuarie 2014. Doi ani, cel puţin, o să mergem în paralel cu vechiul program şi cu noul exerciţiu financiar”, a mai afirmat Victor Ponta.

Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Ministerul Fondurilor Europene.

Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plăţile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program. Comisia a presuspendat acest program la sfârşitul lunii octombrie 2012 din cauza problemelor înregistrate în implementare în perioada 2009-2011. În continuare, plăţile rămân blocate pe Axa 6 a programului, pe care sunt alocate însă mai puţin de 3% din totalul fondurilor puse la dispoziţia României prin POR.

Pe de altă parte, potrivit presei centrale de luni, care cita o scrisoare adresată Ministerului Fondurilor Europene de către Comisia Europeană, propunerea făcută de Guvern în ceea ce priveşte strategia pentru utilizarea banilor alocaţi de Uniunea Europeană în perioada 2014-2020 „nu întruneşte încă minimele condiţii de calitate şi credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare”.

Ulterior, Ministerul Fondurilor Europene a precizat că scrisoarea respectivă conţinea o serie de observaţii referitoare la situaţia din luna ianuarie, iar România a avansat între timp în pregătirile necesare.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.