Dăianu: Accept să mi se diminueze cu 20% salariul care va fi stabilit

0

Daniel Dăianu, candidat pentru funcţia de prim-vicepreşedinte la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, a declarat, marţi, că acceptă ca salariul care urmează să îi fie stabilit să fie redus cu 20%.

„Nu voi accepta ca veniturile din Autoritate să le depăşească pe cele din Banca Naţională. În ceea ce mă priveşte, accept să mi se diminueze salariul, care va fi stabilit, cu 20%. Aceste 20 de procente le voi da unor şcoli”, a spus Dăianu.

Potrivit acestuia, s-a adâncit o fractură între veniturile celor din industria financiară şi celelalte industrii, iar acest lucru nu este în regulă.

„Industria financiară extrage o rentă necuvenită de la restul economiei. În această criză a şi fost ajutată direct şi indirect de guverne şi de bănci centrale. Acesta este fondul problemei. De aici extragem şi o lecţie. Într-un fel sau altul trebuie să fie diminuată această discrepanţă, care nici din punct de vedere operaţional şi politic nu poate fi susţinută. Nu ai cum să explici oamenilor de ce guvernele au salvat o industrie financiară şi continuă să facă aşa ceva, iar veniturile celor care lucrează mai ales din managementul de top sunt cele care sunt. Nu se poate explica”, a afirmat Dăianu.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la începutul şedinţei de Guvern, că salariile care vor fi acordate celor care vor lucra în ASF trebuie să se încadreze în standardele Băncii Naţionale a României /BNR/ în condiţiile în care, în prezent, la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor există salarii de 188.000 lei/lună.

‘Mă îndoiesc că un mare bancher a reuşit să câştige, în ultimii ani, în medie, 188.000 de lei pe lună, cum se câştigă la Asigurări (Comisia de Supraveghere a Asigurărilor n.r.), sau 80.000 de lei pe lună la Valori Mobiliare (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare n.r.) sau 62.000 ca la Pensii Private (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private n.r.). E greu în lumea privată să câştigi atâţia bani cum câştigi la stat. Am ţinut foarte mult, şi de mâine toate salariile şi veniturile de la această autoritate (Autoritatea de Supraveghere Financiară n.r.) trebuie să se încadreze în standardele Băncii Naţionale. Nişte standarde, oricum, mult mai generoase decât cele care îi privesc pe membrii Guvernului. Cam de vreo zece ori mai mari faţă de cele în cazul membrilor Guvernului şi de vreo 50 de ori faţă de oamenii obişnuiţi. Era o exagerare pe care mă bucur că o îndreptăm’, a afirmat Ponta.

Parlamentul se va reuni miercuri pentru a aproba înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară după ce preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legea referitoare la această nouă organizaţie.

În urma înfiinţării ASF, vor fi desfiinţate Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.