Valeriu Zgonea: Este mai bun un model economic care furnizează, în primul rând, coeziunea socială

0

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi că un model economic care furnizează în primul rând coeziunea socială este mai bun decât unul care eşuează în acest sens, iar inegalităţile la nivelul coeziunii sociale „vor ucide creşterea economică”.

„Coeziunea socială este una dintre victimele crizei economice. Două dintre obiectivele din Strategia 2020 sunt legate de aspecte sociale. Relaţiile dintre ţări se înrăutăţesc, nu se îmbunătăţesc, avem datoria să identificăm modelul economic potrivit pentru eliminarea diferenţelor din societate. Înainte de criză, ideea fundamentală care a creionat modelul economic a fost eficienţa şi piaţa echilibrată.

Este adevărat că un mediu de afaceri prietenos este necesar, dar nu suficient. Un mediu social prietenos este de asemenea necesar. Un model economic care furnizează în primul rând coeziunea socială este mai bun decât unul care eşuează, inegalităţile, în special la nivelul coeziunii sociale, vor ucide creşterea economică”, a spus Zgonea în intervenţia sa din cadrul dezbaterilor Conferinţei preşedinţilor Parlamentelor statelor membre ale Uniunii Europene care are loc la Nicosia, în Cipru.

El a adăugat că o societate, cu cât e mai complexă, cu atât mai mult are nevoie de bunuri publice.

„Este mai bine să prevenim decât să corectăm, optând pentru un model economic potrivit, furnizând un echilibru potrivit între eficienţă economică şi responsabilitate socială. Credem cu tărie că procesul de a alege un model economic trebuie să fie transparent cu implicarea Parlamentelor şi a Parlamentului European. Să credem că Uniunea Europeană trebuie să asigure un echilibru potrivit între responsabilitatea statelor şi solidaritatea la nivel european. În ultimul rând, Parlamentul trebuie să fie reinventat, dar nu pe hârtie, ci în realitate. Trebuie să găsim echilibrul corect între eficienţă şi legitimitatea democratică, trebuie să fim îngrijoraţi în mod egal de semnalele care vin de la cetăţeni şi de pe pieţe”, a încheiat preşedintele Camerei Deputaţilor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.