Chişinău: Marian Lupu riscă să fie demis din funcţia de preşedinte al parlamentului

0

Deputaţii comunişti din parlamentul de la Chişinău au cerut joi examinarea unei hotărâri privind demiterea preşedintelui parlamentului Marian Lupu, care pare să fie susţinută şi de Partidul Liberal Democrat (PLDM), al fostului premier Vlad Filat.

Comuniştii au cerut includerea proiectului respectiv pe ordinea de zi, iar liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a sugerat că fracţiunea sa îl va susţine, solicitându-i lui Lupu să demisioneze. ‘Să vă gândiţi la o eventuală demisie pentru a nu mai trece prin acest exerciţiu şi în contextul respectiv poate am reuşi să creăm o majoritate parlamentară în nişte condiţii care vor fi mult mai echitabilă’, a declarat Streleţ.

Marian Lupu a declarat că nu va demisiona, iar fracţiunea Partidului Democrat, pe care îl conduce, a solicitat o pauză.

Comuniştii au cerut joi şi revotarea hotărârii de săptămâna trecută privind numirea procurorului general. Aceştia invocă faptul că nu a existat numărul necesar de voturi pentru a fi votată această hotărâre, iar un deputat PLDM a confirmat că el nu a votat pentru numirea lui Corneliu Gurin în funcţia de procuror.

Scandalul din parlament are loc în contextul în care Curtea Constituţională a decis luni că liderul PLDM, Vlad Filat, nu mai poate candida la funcţia de premier, iar în presă se vehiculează că această hotărâre a fost adoptată cu implicarea deputatului din Partidul Democrat (condus de Lupu n.red) Vlad Plahotniuc, care este considerat un rival al lui Filat.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.