INHGA: Cod Portocaliu de inundaţii pe Dunăre până pe 30 aprilie

0

Hidrologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de creşteri ale debitelor pe Dunăre, în sectoarele de pe raza judeţelor Dolj, Olt, Teleorman şi Constanţa, valabilă până la sfârşitul lunii aprilie.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor /INHGA/, în intervalul 24 aprilie, ora 18.00 – 30 aprilie, ora 18.00, se instituie Cod Portocaliu pe Dunăre, sectoarele Calafat-Turnu Măgurele (sector îndiguit) – judeţele Dolj, Olt şi Teleorman, precum şi în aval de Cernavodă-Hârşova (sector îndiguit) – judeţul Constanţa.

Având în vedere situaţia hidrologică actuală, prognoza debitelor pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) şi evoluţia debitelor defluente de la S.H.E.N. Porţile de Fier, se actualizează Codul Galben pe Dunăre.

Astfel, în amonte de Calafat (sector îndiguit aval Gruia) – judeţele Mehedinţi şi Dolj, sectoarele aval Tr. Măgurele – Cernavodă (judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa), aval Vadu Oii-Isaccea (judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea), pe braţul Borcea (Călăraşi-Vadu Oii) – judeţele Călaraşi, Ialomiţa şi Constanţa, dar şi pe braţele Dunării (judeţul Tulcea).

Avertizările au fost transmise către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Ape: Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Ialomiţa-Buzău, Prut şi Dobrogea – Litoral.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.