Ioan Săbăduş (apicultor): Consumatorii români ar trebui să ştie ce înseamnă mierea FALSĂ

0

Consumatorii români sunt cei care îi determină pe unii producători de miere să recurgă la falsuri, pentru că nu sunt informaţi şi nu fac diferenţa între o miere de calitate, naturală, şi cea falsificată, a declarat, miercuri, Ioan Săbăduş, apicultor din Satu Mare.

„Vedem că există persoane care nu ne înţeleg şi ne dăm seama că nu există comunicare între noi, apicultorii, sau între noi, cei care vrem să facem nişte produse de calitate să le vindem. Nu există comunicare, nu există informare şi atunci ajungem să falsificăm, pentru că aşa ne cere clientul. Am văzut că la TV promovează mierea, dar nu pe cea de calitate. Nimeni nu spune că mierea care curge este o miere falsificată sau o miere care nu este păstrată unde trebuie. 90% dintre clienţi vin şi spun: vrem miere care curge. Am avut 50% dintre clienţi care au plecat din magazinul nostru pentru că nu aveam ‘miere care curge'”, a explicat producătorul.

”Mierea care curge” poate fi găsită timp de maximum două săptămâni după recoltare, după care se cristalizează. Miere lichidă pe piaţă ar putea fi doar cea de salcâm, care cristalizează după 8 – 12 luni.

„Mierea cristalizată este cea naturală 100%.Pentru a obţine o ‘miere care curge’, producătorul o pune pe foc, o încălzeşte şi distruge vitaminele. Nu numai că vitaminele se distrug, dar, dacă ne grăbim, şi se depăşeşte temperatura de 40 de grade, mierea devine toxică”, a adăugat acesta.

În opinia lui Ioan Săbăduş, românii nu sunt pregătiţi pentru noţiunea de „bio”, nici măcar pentru produsele naturale, acest lucru necesitând cel puţin 10 ani.

„Nu cred că suntem pregătiţi pentru bio. Noi nu suntem pregătiţi nici pentru produsele naturale. Să trecem la bio, cred că ne mai trebuie vreo 10 ani. După părerea mea, să ajungem la acest nivel trebuie foarte multă muncă din partea noastră, a producătorilor, pentru că trebuie să ne ajute cineva să ne înveţe să ne promovăm marfa. Degeaba avem un bulgăre de aur dacă nu ştie nimeni de el”, a subliniat apicultorul.

Săbăduş a arătat că mulţi consumatori solicită acte sau diplome din partea unui producător de miere, pentru a atesta calitatea produselor acestuia, şi a atras atenţia că actele se pot cumpăra.

„Am observat la mulţi clienţi că se bazează pe acte. În ziua de azi actele se pot cumpăra. Ce nu putem cumpăra? Rezultatele. Când cumperi de la un producător timp de o lună produse şi te simţi mai bine, eu nu cred că ai nevoie de hârtii”, a mai spus producătorul sătmărean.

Pentru o producţie bio, Ioan Săbăduş a precizat că un apicultor ar trebui să îşi pună stupii în vârf de munte, iar pe o rază de 20 de kilometri să nu se găsească nici măcar un tractor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.