Germania măreşte pensiile pentru victimele thalidomidei

0

Victimele germane ale thalidomidei, un tranchilizant care a cauzat malformaţii congenitale la mii de nou-născuţi din întreaga lume, vor primi pensii cu până la de şase ori mai mari de la stat, a decis Parlamentul german joi seară, informează Reuters.

 Thalidomida, substanţă dezvoltată de firma germană Gruenenthal, a fost vândută femeilor gravide la sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960, pe plan internaţional, drept tratament pentru greţurile de dimineaţă. Circa 10.000 de bebeluşi s-au născut cu malformaţii cauzate de medicament, în cea mai mare parte cu membre malformate sau lipsă.

Victimele germane ale thalomidei, care a fost vândută sub numele de Contergan în Germania şi Distaval în restul lumii, primeau până acum o pensie lunară de până la 1.152 de euro de la stat.

Victimele cel mai grav afectate vor primi de acum înainte maxim 6.912 euro pe lună de la guvernul german, plătiţi retroactiv de la 1 ianuarie. Circa 2.700 de persoane au dreptul la pensii din partea statului german.

‘Situaţia victimelor Conterganului este caracterizată prin efectele foarte dureroase – precum şi cele târzii – ale dizabilităţii lor’, conform unui proiect de lege aprobat de Bundestag. ‘Pierderea capacităţii şi abilităţilor a accelerat în ultimii ani’, indică textul, referindu-se la un studiu desfăşurat în 2012, care subliniază nevoia urgentă de a acorda mai mult sprijin victimelor.

În septembrie, Gruenenthal şi-a cerut scuze pentru ceea ce s-a întâmplat victimelor thalidomidei şi a dezvăluit o statuie comemorativă. Compania a indicat că a plătit acestora circa 500 de milioane de euro până în 2010.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.