Călin Nistor, propus procuror şef adjunct al DNA de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc

0

Şeful interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Călin Nistor, a fost propus vineri de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA.

 Ministrul Justiţiei a transmis vineri Consiliului Superior al Magistraturii propunerea pentru numirea în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Călin Nistor, informează un comunicat al MJ.

Potrivit dispoziţiilor art.54 alin. 1 din Legea 303/2004, procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

La formularea propunerii a fost avut în vedere faptul că procurorul Călin Nistor a lucrat neîntrerupt în cadrul DNA începând din anul 2006, dobândind o experienţă semnificativă atât în ceea ce priveşte urmărirea penală, cât şi activitatea managerială.

”Având în vedere calitatea actuală, de procuror şef al DNA, Călin Nistor cunoaşte problematica acestei structuri, astfel încât numirea sa în funcţie ar fi de natură să asigure şi continuitatea în activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, susţine MJ.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.