România redevine o ţară credibilă pe pieţele internaţionale de capital; este meritul românilor, declară Traian Băsescu

0

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, vineri, că România redevine o ţară credibilă pe pieţele internaţionale de capital, fapt probat de ultimele cifre ale Eurostat, arătând că este meritul sacrificiilor românilor.

„Acum 2 zile Eurostat a publicat cifrele anului 2012 şi este foarte important că România este înregistrată cu o datorie publică de 37,8% din PIB şi cu un deficit la bugetului de stat de 2,9%. (..) Nu există niciun stat din UE care să fi avut deficit de 9% şi să-l reducă în interval de practic 2 ani şi jumătate. A fost un efort uriaş pe care l-au făcut românii, care a arătat că naţiunea română este capabilă de performanţă, iar sacrificiul pe care l-au făcut românii în această perioadă de austeritate este un sacrificiu pe care puţine naţiuni din Europa l-au făcut. (…) În acest moment, bazat pe aceste cifre, România revine în rândul ţărilor cu un deficit în parametrii Acordului de la Maastricht şi redevine o ţară credibilă pe pieţele internaţionale de capital”, a spus Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu a reamintit de expresiile pe care le-a folosit în anul 2010, făcând referire la necesitatea luării unor măsuri de restabilire macroeconomică: ”România, nava în furtună pe care o să o pun la cheu liniştit”, ”omul gras care era statul şi care stătea în spatele unuia slab şi firav care erau cei care produceau în economia românească”.

”Vă aduceţi aminte de data de 6 mai 2010. Aş putea spune cea mai grea zi din viaţa mea ca şef al statului, ziua în care am anunţat măsurile de austeritate în vederea redobândirii echilibrelor macroeconomice ale ţării. Anunţ care, în mare parte, s-a realizat. Unele din cele anunţate nu au putut fi implementate datorită deciziilor CCR, dar au fost compensate. Este vorba, deci, de momentul de criză 2010, când România era într-o situaţie extrem de dificilă, aproape că nu ne mai puteam împrumuta pe pieţele internaţionale pentru a ne acoperi cheltuielile de funcţionare a statului şi obligaţiile sociale pe care le aveam – pensii şi ajutoare sociale”, a amintit preşedintele.

El a prezentat situaţia economică a ţării, începând cu anul 2008, folosindu-se de o serie de grafice. Acesta a ţinut să puncteze că foloseşte în prezentarea sa cifre ale Eurostat.

Şeful statului a reiterat faptul că măsurile economice din 2010 au fost convenite cu Guvernul de la acea dată, guvernatorul BNR, dar şi cu reprezentanţii arcului guvernamental de atunci.

”A fost o zi (6 mai 2010 – n.r.) care mi-a adus şi ură şi supărare, şi pierderi politice uriaşe, nu numai mie, dar şi premierului Emil Boc şi Guvernului lui”, a adăugat Băsescu.

(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.