Consumatorul român preferă mărcile proprii, fiindcă produsele au calitate similară şi sunt cu 20% mai ieftine

0

Consumatorul român s-a orientat foarte mult în actualul context economic către mărcile proprii ale magazinelor, deoarece găseşte produse şi articole de calitate similară, dar cu 20% mai ieftine, a declarat, sâmbătă, 27 aprilie, Delia Nica, director executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), la Antena 3.

„Accesul către aceste produse mai ieftine, dar cu calităţi similare faţă de mărcile consacrate, este înlesnit pentru populaţia cu venituri medii şi mici, ce reprezintă grosul clienţilor noştri, fără să excludem şi vârful acestor produse. (…). Clienţii români sunt din ce în ce mai atenţi la calitate, şi, dacă se duc către mărcile proprii, se duc unde găsesc o calitate similară. Marile lanţuri de magazine tratează mărcile proprii cu deosebit interes pentru că nu îşi pot compromite umbrela sub care le fac”, a spus Delia Nica.

Aceasta a precizat că scăderea TVA ar ajuta foarte mult, mai ales pe produsele alimentare, pentru că astfel „am intra şi noi în rândul lumii”.

„Am venit recent din Polonia, unde TVA este 5% pe produse alimentare. Trebuie să intrăm şi noi în rândul lumii pentru că suntem cu o cotă unică de TVA foarte mare”, a adăugat directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România.

Producătorii de conserve susţin că produsele marcă proprie ale magazinelor pot fi mai slabe din punct de vedere calitativ, deşi ar trebui să fie identice cu produsele realizate sub mărcile fabricilor, declarându-se nemulţumiţi de politica marilor lanţuri de magazine, care lansează mărci proprii pentru că în acest fel se creează o concurenţă neloială la raft.

„În ultima vreme tot mai multe magazine insistă şi dezvoltă un aşa zis brand propriu pe care îl realizează în o serie de capacităţi din România cât şi din exterior. Se insistă şi se câştigă teren pentru brandul privat, propriu, o clonare a brandului naţional, care duce la o concurenţă neloială între acelaşi produs branduit cu marca fabricii şi brandul lanţului de magazine. Un produs, de exemplu, se achiziţionează cu 2 lei, se aplică taxele de marketing care măsoară 35-50% sau chiar mai mult, se adaugă adaosul magazinului şi se ajunge la aproximativ 3,3 lei/unitate de produs”, a declarat recent Aurel Tănase, preşedintele patronatului Romconserv.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.