Egipt: 12 membri ai „Black Bloc” arestaţi în faţa preşedinţiei

0

Poliţia a arestat 12 membri ai „Black Bloc”, o mişcare ce propovăduieşte violenţa împotriva puterii din Egipt ţinute de Frăţia Musulmană, după un atac nocturn contra palatului prezidenţial din Cairo şi incendierea unei maşini de poliţie, a anunţat sâmbătă agenţia MENA.

„Forţele de securitate au arestat 12 tineri care erau printre protestatari în timpul evenimentelor de vineri în apropierea Palatului Prezidenţial” la Heliopolis, a declarat agenţia oficială, citând o sursă din cadrul serviciilor de securitate.

Măsuri legale vor fi luate împotriva suspecţilor, acuzaţi de a fi aruncat cu pietre şi obiecte incendiare în incinta Palatului şi de a fi dat foc la o maşină de poliţie, a precizat această sursă.

Schimburi de pietre au opus vineri seară poliţişti şi membri ai „Black Bloc”. Martori oculari au afirmat pentru AFP că poliţia a tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa aceşti manifestanţi mascaţi.

Televiziunea oficială a declarat la rândul ei că „ciocnirile între poliţie şi Black Bloc în faţa palatului au făcut 20 de răniţi”.

Potrivit unei surse din securitate, trei membri ai forţelor de securitate, dintre care doi ofiţeri, figurează printre răniţi.

Procurorul general egiptean Talaat Abdullah a ordonat săptămâna trecută arestarea a 22 de membri ai acestui grup, acuzaţi de „terorism”.

Manifestanţi, cu cagule şi mascaţi, uneori îmbrăcaţi în negru din cap până în picioare, au apărut în ianuarie la Cairo şi în alte provincii, afirmând că aparţin „Black Bloc”, o mişcare ce propovăduieşte violenţa şi nu ezită să se confrunte cu forţele de ordine şi Frăţia Musulmană, din care provine preşedintele Mohamed Morsi.

Pe pagina lor de Facebook, militanţii se definesc ca „o generaţie rezultată din sângele martirilor” revoltei din 2011 care l-a înlăturat pe Hosni Mubarak de la putere şi se declară „martiri în putere„.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.