Terenurile agricole ale României, sub controlul multinaţionalelor

0

Deşi se crede că are loc mai ales în zonele sudice ale planetei, acapararea terenurilor agricole de către marii latifundiari se petrece şi în Europa, afirmă un document dat publicităţii recent de institutul ‘European Coordination Via Campesina’ (ECVC) şi de alianţa ‘Hands-Off The Land’ (HOTL).

Dan Bărboi

Raportul numit “Comasarea şi acapararea terenurilor, şi lupta popoarelor din Europa” (Land concentration, land grabbing and people’s struggle in Europe), realizat de 25 de cercetători din 11 state, evidenţiază modul în care câteva mari companii iau sub control tot mai multe pământuri fertile din Europa, sprijinite de un influx masiv de fonduri publice, într-un moment când toate celelalte domenii se confruntă cu reducerea finanţării.

Deşi procesul de comasare a terenurilor nu este nou, el s-a accelerat în ultimele decenii, mai ales în Europa de Est. Mai grav este că entităţile private care fac aceste achiziţii masive de terenuri nu au ca scop exploatarea lor în scop agricol, ci folosirea lor în scop speculativ, pentru revânzare mai târziu şi pentru a primi subvenţiile acordate de Uniunea Europeană, prin Politica Agricolă Comună (PAC).

 

Un proces care a început în urmă cu mai multe decenii

Modul în care sunt organizate proprietăţile agricole din Europa a devenit tot mai neuniform în ultimele zeci de ani, iar în unele regiuni a ajuns asemănător cu situaţia din Brazilia, Columbia şi Filipine – ţări recunoscute pentru distribuţia inegală a terenurilor şi a veniturilor pe care acestea le asigură.

Într-o Europă cu 12 milioane de ferme, marile exploataţii agricole (peste 100 de hectare) controlează peste 50% din terenuri, deşi reprezintă doar 3% din numărul total de ferme.

Aceste fenomen de concentrare a început cu decenii în urmă, dar s-a accelerat în ultimii ani. În Germania, de exemplu:

– numărul fermelor a scăzut de la 1.246.000 în 1966/67 la doar 299.100 în 2010

– suprafaţa de teren în proprietatea micilor fermieri (sub 2 hectare/fermă) s-a diminuat de la 123.670 de hectare în 1990 la 20.110 ha în 2007

– suprafaţa ocupată de fermele mai mari de 50 ha a crescut de la 9,2 milioane ha în 1990 la 12,6 milioane ha în 2007, afirmă autorii raportului citat.

În Europa de Est, concentrarea terenurilor agricole a luat avânt după anul 1990. Mulţi fermieri mici au falimentat atunci când ţările lor au aderat la Uniunea Europeană şi au liberalizat accesul produselor agricole europene subvenţionate – deci mai ieftine – pe pieţele naţionale.

În primii 6 ani, cei mai mulţi mici fermieri nu au întrunit condiţiile pentru a beneficia, la rândul lor, de subvenţii UE, astfel încât au fost constrânşi economic să-şi vândă terenurile unei noi elite de speculatori/investitori.

În tot acest timp, subvenţiile acordate prin PAC au încurajat concentrarea pământurilor şi a bogăţiei.

În Italia, de exemplu, în 2011, 0,29% din ferme au veneficiar de 18% din stimulentele financiare oferite în baza PAC, iar 0,0001% din acestea (150 de ferme) au primit 6% din subvenţii.

În Spania anului 2009, 75% din fondurile agricole europene s-au dus către 16% din fermieri – evident, cei mai mari. În Ungaria, tot în 2009, 8,6% din exploataţiile agricole au primit 72% din totalul fondurilor acordate ţării prin PAC.

În prezent, pentru exerciţiul bugetar europan 2014-2020, schema de subvenţii agricole se schimbă în plata la hectar, ceea ce ar putea accelera procesul de acaparare a terenurilor în tările estice şi mediteraneene ale continentului, marginalizându-i pe micii fermieri şi blocând, în continuare, accesul la proprietăţi agricole al micilor investitori care şi-ar dori să înceapă o afacere în acest sector.

 

Terenurile sunt preluate în secret, departe de priviri indiscrete

Această acaparare a terenurilor agricole, mai ales în estul continentului, se produce în mod discret, iar investitorii sunt, de regulă, jucători nou intraţi în piaţă.

Raportul dă exemple de companii din China care preiau terenuri cultivate cu porumb în Bulgaria, investitori din Orientul Mijlociu foarte activi în cultura grâului în România şi companii europene care achiziţionează terenuri în diferite state estice, pe care le utilizează pentru agricultură şi alte activităţi.

Similar cu situaţii întâlnite, în trecut, în Etiopia, Cambodgia sau Paraguay, toate aceste tranzacţii masive cu terenuri au loc într-o manieră secretă, netransparentă. „Investitorii” sunt companii străine sau locale, înfiinţate cu participarea capitalului european, inclusiv a marilor firme de comerţ en-gros, dar şi a firmelor de investiţii şi chiar a fondurilor de pensii.

Toate aceste evoluţii păstrate departe de ochii publicului au accentuat tendinţa de concentrare a pănânturilor în UE, dar şi în zonele învecinate.

Astfel, în Ucraina primele 10 mari holdinguri agricole controlează 2,8 milioane de hectare, în timp ce mai mulţi oligarhi deţin sute de mii de hectare fiecare. În Serbia, primii 4 mari latifundiari controlează în total peste 100.000 ha.

Această acaparare susţinută de terenuri are mai multe scopuri: producţia de materii prime pentru industria alimentară dominată de multinaţionale, industria extractivă, bioenergie, „energie verde”, expansiuni urbane, interese imobiliare, enclave turistice şi alte activităţi comerciale.

În Franţa, de exemplu, în fiecare an 60.000 de ha ies din circuitul agricol şi sunt folosite pentru drumuri, complexe comerciale, extinderi urbane şi chiar parcuri de distracţii. Mai grav este că sunt scoase din circuit inclusiv terenurile cele mai fertile, care ar putea produce hrană de calitate pentru o populaţie numeroasă.

 

Accesul tinerilor la terenuri agricole este blocat

Această acaparare fără precedent a terenurilor agricole are un alt efect pervers, cu efecte negative pe termen lung: blochează accesul la terenuri al tinerilor care ar dori să-şi înfiinţeze propriile ferme de mici dimensiuni.

Modul în care sunt concepute schemele de subvenţii PAC şi politicile agricole naţionale nu ajută persoanele (mai ales tinerii) care ar dori să-şi înfiinţeze mici ferme şi să înceapă o afacere agricolă de la zero.

Problema a existat şi deceniile trecute, însă acum s-a acutizat până la stadiul unei bariere cvasi-impenetrabile. Nici viitoarea schemă de subvenţii PAC nu dă veşti încurajatoare în această privinţă, deşi accesul la terenuri este o condiţie esenţială pentur a asigura suveranitatea alimentară a Europei.

În momentul de faţă, se constată o dorinţă tot mai mare a tinerilor de a porni o afacere agricolă, stimulat de interesul crescând pentru alimentele ecologice, sănătoase. Totuşi realitatea dură a politicilor agricole europene blochează accesul tinerilor pe această piaţă, şi chiar şi cei care au mici ferme se văd nevoiţi să renunţe la ele, atunci când se confruntă cu concurenţa marilor holdinguri agroindustriale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.