Muzeele vor fi închise de Paşti

0

Muzeele Capitalei vor fi închise în perioada Sărbătorilor Pascale, vizitatorii fiind invitaţi să le treacă pragul în perioada 1-4 mai.

Excepţie fac Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, care va fi închis în perioada 2-6 mai, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Muzeul Naţional Cotroceni, care vor avea porţile închise între 1 şi 6 mai.

Miercuri, de 1 Mai, conducerea Muzeului Satului propune, în schimb, un eveniment special – „Târgul de Armindeni”, cu un program care doreşte refacerea atmosferei vechilor târgurilor organizate în preajma unor sărbători din registrul calendarului popular.

Armindenul este simbol al vegetaţiei care proteja recoltele şi animalele, iar în tradiţia populară acestei zile i se mai spune şi „Ziua pelinului” sau „Ziua beţivilor” şi semnifică începutul verii, tradiţiile legate de această sărbătoare fiind valorificate în cadrul unor demonstraţii meşteşugăreşti, expoziţii, momente muzical-coregrafice, târg cu meşteri, gastronomie tradiţională specifică perioadei şi produse bio.

La Muzeul Antipa, oaspeţii pot vizita, în perioada 1-4 mai, atât expunerea permanentă, cât şi expoziţiile temporare „The Human Body şi „Fluturi tropicali vii”, iar la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), vizitatorii vor putea păşi, între 30 aprilie şi 4 mai, în spaţiul expoziţional care include vizitarea expoziţiilor „Comorile Chinei”, „Tezaur Istoric”, „Lapidarium-Copia Columnei lui Traian”.

La Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), deschis în perioada 2-4 mai, publicul va putea vizita expoziţiile temporare: „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului”; „Între Est şi Vest. Pictură rusă din patrimoniul MNAR, secolele XVI – XX” şi „Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului”, deschisă în cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă, în sălile dedicate expunerii de arte grafice.

De asemenea, până pe 4 mai, bucureştenii se pot delecta la Târgul de Paşte din Parcul Naţional cu preparatele alese, pregătite chiar sub ochii lor: mici, cărnuri afumate, cozonaci, prăjituri de casă, plăcinte ardeleneşti, preparate din carne de miel.

În Parcul Lumea Copiilor va fi deschis, până pe 4 mai, Târgul tradiţional dedicat Sărbătorilor Pascale. Toţi cei care doresc să-şi facă aprovizionarea necesară întâmpinării marii sărbători a creştinătăţii îşi pot cumpăra preparate tradiţionale la preţuri de producător.

În plus, vizitatorii vor mai putea achiziţiona diverse aranjamente din flori naturale, obiecte meşteşugăreşti, realizate din ceramică, piatră sau lemn, dar şi icoane pictate pe sticlă, decoraţiuni şi cadouri de Paşte.

Şi în Parcul Cişmigiu bucureştenii sunt aşteptaţi, până pe 5 mai, la cea de-a IV-a ediţie a târgului „Tradiţii şi Flori de Sărbători”, dedicat obiceiurilor româneşti, care adună meşteşugari din toate regiunile ţării ce oferă: podoabe lucrate manual, bunătăţi specifice sărbătorilor, aranjamente florale.

În Foişorul parcului, vizitatorii vor putea să urmărească momente artistice susţinute de Muzica Militară a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” – Bucureşti, cvartetele „Anima”, „Arpeggione” şi „Passione”, precum şi grupurile de copii „Tecucelul”, Galaţi şi „Mlădiţe Ilfovene”.

Tot pe aleile Parcului Cişmigiu, atelierele „Creative Arts” aduc în faţa doritorilor activităţi de reciclare, pictură şi desen, handmade, design textil, artă florală şi colaj, iar librăria mobilă BookLand vine în parc în întâmpinarea iubitorilor de carte, aducând peste 5.000 de titluri din toate genurile artistice, reprezentând 120 de edituri.

(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.