Radu Mazăre: Dacă se ajunge la exploatarea gazelor de şist în Dobrogea, gigacaloria ar putea fi cu 20-25% mai ieftină

1

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat luni că dacă se vor exploata gazele de şist în Dobrogea, constănţenii ar putea plăti gigacaloria cu 20-25% mai puţin, menţionând totodată că aşteaptă o informare din partea reprezentantului companiei Chevron din ţara noastră cu privire la avantajele pe care le-ar avea comunitatea locală în urma respectivelor eventuale exploatări.

„Eu, din câte am discutat, am înţeles că exploatarea nu are loc pe coastă, ci este mai în interior. Şi, doi, am avut o întâlnire cu reprezentantul Chevron şi i-am spus să vină să văd care ar fi avantajele comunităţii locale. Şi a zis ‘am înţeles, mă întorc cu temele făcute’ şi îl aştept. S-ar putea ca, dacă se ajunge la această exploatare, bineînţeles cu toate avizele de mediu în care eu nu mă bag, să ne livreze gaz ieftin care să se răsfrângă direct în preţul gigacaloriei şi să te coste încălzirea cu 20% mai ieftin sau cu 25%”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, primarul Constanţei.

Acesta a dat drept exemplu SUA, unde de 10 ani se exploatează gazele de şist, ceea ce a dus la efecte pozitive în domeniul economic, în timp ce, conform lui Mazăre, europenii „scârţâie şi dau din nas” cu privire la această exploatare.

„Cei la care ne uităm noi şi îi sorbim din priviri ca fiind mult în faţa noastră din punct de vedere democratic şi industrial, americanii, o fac de 10 ani şi au ajuns dintr-o ţară importatoare în una exportatoare de gaze şi pe studiile economice se apreciază că revigorarea economiei americane după criză, ceea ce nu s-a întâmplat în Europa, se datorează în mare parte exploatării gazelor de şist. Şi vă explic de ce: pentru că gazul folosit în economie este de opt ori mai ieftin decât gazul european. Şi atunci e logic că oriunde se foloseşte gaz în industrie, preţul produsului e sensibil mai mic şi atunci este competitiv pe piaţa mondială.
Europenii au scârţâit, au strâmbat din nas şi dau din criză în criză din ţară în ţară şi din mişcări sociale în mişcări sociale.(…) Nu văd de noi să fim şi capra râioasă şi cu coada sus”, a afirmat Radu Mazăre.

În acelaşi context, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a declarat că toate ţările membre UE au nevoie de independenţă energetică, exploatarea gazelor de şist fiind una dintre soluţii, „ce a fost preluată atât de Polonia, care este într-un stadiu avansat, cât şi de Marea Britanie în ultima perioadă şi de alte state membre care sunt în faza de prospectare şi de explorare”.

Potrivit Rovanei Plumb, din punct de vedere tehnic orice investiţie trebuie să respecte toate normele şi regulamentele privind protecţia mediului.

„Atât timp cât, în ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist în România, nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică, din punctul de vedere al protecţiei mediului nu există niciun risc. Aşa că, atât pentru zona Dobrogea, cât şi pentru celelalte zone unde s-au solicitat de către companiile străine licenţe în ceea ce priveşte prospectarea şi explorarea, din punct de vedere al mediului se poate elibera acel aviz de mediu, neexistând niciun risc”, a explicat ministrul Mediului.

Aceasta a precizat că pentru a se ajunge la exploatare, trebuie mai întâi să se facă explorarea gazelor de şist, proces care durează 5 ani, Ministerul Mediului dând avize unor companii străine în acest sens cu privire la regiunea Dobrogea.

„Ca să ajungem la exploatare trebuie să vedem dacă avem această resursă şi unde o avem. Ori fără explorare nu avem cum să identificăm, deocamdată suntem în faza de explorare. Da, am dat avize pentru Dobrogea, pentru că nu există niciun fel de risc. (…) Se tratează cu foarte mare seriozitate, este clar că pe explorare, pe tehnologia utilizată, nu există riscuri în ce priveşte mediul, niciun fel de transfer în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, respectiv infestarea pânzei freatice, pentru că nu se utilizează tehnica de fracturare hidraulică. Probabil că trebuia să se explice mai de mult acest lucru. Dacă s-ar fi explicat, probabil că şi modul în care era recepţionată această investiţie era altfel făcută. Dar avem nevoie de aceste explorări”, a spus Rovana Plumb, precizând că şi Bulgaria a început „partea de prospecţiune” cu privire la gazele de şist.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, au participat luni la o conferinţă de presă prilejuită de semnarea, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, a unui contract de finanţare pentru începerea lucrărilor de reabilitare a plajelor din zona staţiunea Mamaia – staţiunea Eforie Nord.

(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. me spune

    „ar putea” ala e periculos rau…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.