Regimul sirian respinge acuzaţiile asupra utilizării de arme chimice

0

Regimul sirian a respins sâmbătă acuzaţiile americane şi britanice asupra recurgerii la arme chimice în războiul pe care îl poartă împotriva rebelilor, în timp ce aliatul rus a avertizat Occidentul contra utilizării acestui dosar ca un „alibi” pentru a interveni în Siria, relatează AFP.

Confruntat cu multiplicarea acestor acuzaţii, formulate de opoziţia siriană şi de asemenea de Israel, ministrul sirian al informaţiilor Omran al-Zohbi a ripostat vorbind despre o „minciună sfruntată”.

„Declaraţiile americane şi britanice nu corespund realităţii”, a declarat el la televiziunea rusă RT, estimând că teama de arme chimice este agitată ca un nou mijloc de presiune asupra regimului.

Potrivit ministrului, „Siria nu va folosi niciodată /arme chimice/, nu numai pentru că respectă dreptul internaţional şi regulile de război, dar şi din cauza problemelor umanitare şi morale”.

El a acuzat Occidentul că vrea să repete în Siria „scenariul irakian” ce a condus la căderea dictatorului Saddam Hussein, sub pretextul prezenţei de arme de distrugere în masă.

Într-un comunicat, opoziţia siriană a acuzat regimul că a recurs în această săptămână la arme chimice şi a cerut trimiterea de anchetatori internaţionali.

„Rachete cu gaz toxic” au căzut joi şi vineri la Daraya lângă Damasc provocând „nori groşi de gaz” şi „42 de cazuri de sufocare însoţite de o alergie puternică şi vărsături acute”, a afirmat ea, citând militanţi la faţa locului. Acest lucru demonstrează că „regimul utilizează arme chimice împotriva oraşelor şi satelor”.

În iulie 2012, puterea a recunoscut pentru prima dată în public că posedă arme chimice şi a ameninţat să le utilizeze în caz de intervenţie militară străină, dar niciodată împotriva populaţiei sale.

Joi, Statele Unite au admis pentru prima dată că regimul Assad probabil că a folosit arme chimice, subliniind în acelaşi timp că informaţiile lor nu sunt suficiente şi că ele efectuează o anchetă „solidă”. Londra a raportat „dovezi crescânde” ale unei astfel de acţiuni.

Până în prezent, comunitatea internaţională, deşi împărţită cu privire la conflictul sirian, este foarte reticentă la o intervenţie militară în Siria.

Dar preşedintele Barack Obama a subliniat că dacă se confirmă folosirea armelor chimice, „regula jocului” se va schimba.

Pentru emisarul preşedintelui rus Vladimir Putin pentru Orientul Mijlociu, Mihail Bogdanov, a cărui ţară este una dintre puţinele puteri ce sprijină Damascul, informaţiile privind armele chimice nu ar trebui să servească drept „alibi” pentru o intervenţie militară în Siria.

Cu toate acestea, el a spus că „în cazul în care există dovezi serioase cu privire la utilizarea armelor chimice în Siria, ele trebuie arătate imediat şi nu ascunse”.

Puterea siriană i-a acuzat la rândul ei pe rebeli că au făcut acelaşi lucru în apropiere de Alep pe 19 martie şi a solicitat o anchetă a ONU. Dar a respins apoi intenţia ONU de a trimite o misiune în întreaga Sirie.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.