Unităţile BCR nu lucrează cu publicul pe 1, 5 şi 6 mai

0

Unităţile teritoriale retail ale Băncii Comerciale Române (BCR), inclusiv cele care îşi desfăşoară activitatea în mall-uri şi centrele de afaceri corporate, nu vor avea program cu publicul în zilele de 1, 5 şi 6 mai, se arată într-un comunicat al băncii, remis luni .

BCR a luat toate măsurile pentru a asigura colectarea numerarului de la clienţii băncii. Totodată, va fi asigurată şi alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar (ASV) şi a maşinilor multifuncţionale (MFM).

Deţinătorii de carduri BCR vor putea face plăţi la oricare dintre comercianţii care acceptă carduri, iar serviciul de Asistenţă Carduri va fi disponibil 24 de ore din 24, ca de obicei.

Clienţii băncii vor avea acces la propriile resurse financiare şi vor putea să efectueze operaţiuni bancare 24/7, în perioada Sărbătorilor Pascale, telefonic, prin Alo 24 Banking BCR, prin internet – Click 24 Banking BCR, prin intermediul echipamentelor de tip self service disponibile atât în zonele Easy 24 Banking cât şi la unităţile BCR sau la terţi.

În plus, prin apelarea InfoBCR, clienţii vor beneficia de suport tehnic în utilizarea Alo şi Click 24 Banking BCR, disponibil 24/7, asistenţă de urgenţă pentru deţinătorii de carduri, disponibil 24/7.

Zonele Easy 24 Banking BCR vor fi disponibile tuturor posesorilor de carduri bancare.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.