Fabrica prăbuşită în Bangladesh: Lanţul canadian de supermarketuri Loblaw va despăgubi victimele

0

Lanţul canadian de supermarketuri Loblaw şi-a anunţat luni intenţia de a despăgubi familiile angajaţilor furnizorului său din Bangladesh, victime ale prăbuşirii unei fabrici la Dhaka săptămâna trecută, care a făcut cel puţin 381 de morţi şi 1.000 de răniţi, relatează AFP.

‘Vom oferi compensaţii familiilor victimelor care au fost angajate de furnizorul nostru’, a indicat Loblaw într-un comunicat, precizând că în prezent ‘finalizează detaliile’ acestei despăgubiri.

Lanţul de supermarketuri a dat asigurări că acest ajutor va fi semnificativ, explicând că doreşte ca ‘victimele şi familiile lor să poată beneficia de acesta acum şi în viitor’.

Loblaw şi-a subliniat, de asemenea, intenţia de a ‘susţine implementarea unor modificări prin care să se evite ca un astfel de accident să se întâmple din nou’, exprimându-şi ‘cele mai sincere condoleanţe’ victimelor tragediei.

Cel mai mare lanţ de supermarketuri din Canada, cu peste 1.000 de magazine şi circa 134.000 de angajaţi, Loblaw este legat de acest accident prin intermediul mărcii sale de haine Joe Fresh.

Marca britanică de textile Primark, precum şi marca spaniolă Mango, şi-au anunţat la rândul lor intenţia de a despăgubi victimele.

Potrivit grupului de apărare a drepturilor muncitorilor în industria textilă, Clean Clothes Campaign, cu sediul la Amsterdam, marca britanică Bonmarché şi cea spaniolă Corte Ingles şi-a confirmat, de asemenea, legătura cu atelierele din clădirea prăbuşită.

Catastrofa survenită la Rana Plaza, la Savar, la marginea capitalei Dhaka, a făcut cel puţin 381 de morţi şi o mie de răniţi grav, majoritatea femei, potrivit armatei, însă numărul total de victime este imposibil de stabilit înainte de a fi îndepărtate toate dărâmăturile.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.