Grecia: Încasările din turism au urcat cu 2,9%, la 255,7 milioane de euro, în ianuarie şi februarie 2013

0

Datele statistice privind sectorul turismului elen indică o îmbunătăţire considerabilă în 2013 faţă de anul trecut, deoarece în ianuarie şi februarie numărul vizitatorilor străini în Grecia a crescut cu 6,9%, la 661.300, conform datelor Băncii Centrale a Greciei, transmite site-ul ekathimerini.com.

Încasările din turism au urcat cu 2,9%, la 255,7 milioane de euro, în primele două luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2012. Numai în februarie s-a înregistrat o creştere de 11,5% a încasărilor şi de 11,1% a numărului de turişti.

Analiştii consideră că Grecia a beneficiat de turbulenţele din Egipt, care au avut ca rezultat scăderea rezervărilor din statele europene către această ţară.

Cel mai mare număr de vizitatori străini în Grecia au fost din Rusia (un avans de 48%, la 6.600 de turişti), Marea Britanie (o creştere de 12,7%, la 19.000), Germania (un avans de 2,5%, la 50.900 de turişti) şi Franţa (o creştere de 7,6%, la 19.200 de turişti).

Giorgos Tsakiris, şeful Asociaţiei hotelierilor din Grecia, a declarat recent că, în 2012, cheltuielile turiştilor au scăzut cu 5% comparativ cu 2011, ajungând la 10,02 miliarde de euro. Înnoptările în unităţile turistice au scăzut cu 7%, la 141 milioane, iar sosirile au înregistrat un declin de 6%, la 15,5 milioane.

Reprezentând aproximativ 15% din Produsul Intern Brut şi o cincime din locurile de muncă, turismul este un sector cheie pentru Grecia. Aproximativ 15 milioane de turişti vizitează anual Grecia.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.